Costi: Ei, cum e cu dragostea măi Fane?
Fane: Poftim? Ce dragoste?
Costi: Păi dragostea măi, dragostea. Nu citeai despre dragoste...?
Fane: Aaa, da, da. Dragostea. Păi cum să fie... E... aa. Cică e eternă.
Costi: Eternă? Ha, ha, ha! Asta chiar că e bună!
Fane: De ce măi?
Costi: Păi e bună, bună de tot.
Fane: De ce măi Costi? Nu e eternă?
Costi: Păi lasă că ai să vezi tu cît e de eternă cînd te-o înșela prima...
Fane: Prima? Prima ce?
Costi: Păi prima... prima... dona... Hahaha!
Fane: Prima dona? Care prima dona?
Costi: Lasă măi că ai să vezi, de ce să îți stric eu surpriza...
Fane: Ce surpriza?
Costi: Surpriza cînd ai să vezi că nu e eternă și că nu durează nici măcar o... dar lasă..
Personajele: un doctor bătrân cu ochelarii căzuți pe vârful nasului; un tânăr subțire și blond; o fată îmbrăcată băiețește și tunsă scurt. O lampă cu lumină albă, un fotoliu, o canapea, un pendul.
Actul 1. Scena 1. Tânărul întins pe canapea; doctorul înfundat în fotoliu.
Bătrânul: Visezi?
Tânărul: Dacă visez noaptea sau dacă las frâu liber închipuirii când sunt treaz?
B: Vom reveni la închipuiri! Vreau să știu dacă visezi!
T: Dorm prea puțin ca să și visez. Dar uneori îmi pare că nici nu mă mai trezesc, parcă ar fi un vis continuu. Se poate visa în vis?
B: Nu poți dormi sau nu vrei să dormi?
Decor: Un living spaţios cu bucătărie deschisă în spatele scenei. Pe partea dreapta sunt doua uşi, cea de la intrare şi cea care dă în camera tatălui. Pe partea stângă sunt trei uşi. Două de la dormitoare şi una de la baie. În primul plan al scenei, uşor stânga este o măsuţă cu un televizor, în spatele TV-ului este o canapea (planul doi cum ne uităm la scenă). În lateral dreapta este o masă cu trei scaune.
Personaje:
Tata: în jur de 60 de ani, atletic, înalt, prezentabil, impunător
Mama: în jur de 50-55 de ani, cochetă, expansivă, veselă
(Paraschiva se ridică şi se aranjează la oglindă, iar Aglé îşi tapează cu mâinile părul.)
AGLAÉ:
Şi nu îţi era dor de el?
PARASCHIVA:
De cine?
AGLAÉ:
Cum de cine, de Iorgu?...
PARASCHIVA:
Ah da, vorbeam de Iorgu… Nu mai puteam de dorul lui, îl chemam în fiecare noapte :
«Vino bade, nu veni,
Numai poşta cu banii…»
Comentarii aleatorii