(Își tapează amândouă părul și își șterg cu șervetul colțurile buzelor.)
PARASCHIVA:
Ce zici o fi el?
AGLAÉ:
Cine?
PARASCHIVA:
Ei cine?... Logodnicul dragă, că nu vorbim aici de sfântul Sisoie.
AGLAÉ:
Ce bine ar fi să vină…
PARASCHIVA:
Mie-mi spui?...
AGLAÉ:
Cât m-aș bucura…
PARASCHIVA:
Și eu soro, și eu…
AGLAÉ:
Eu pentru Amaltheia m-aș bucura…
PARASCHIVA:
Și eu soro, la fel…
Amândouă deodată sar de pe scaune şi se reped la oglinda agăţată pe perete, se ciocnesc una de alta.
AGLAÉ:
Par-r-rdon!
PARASCHIVA:
Ho, soro, că nu dau turcii! Ce te împingi în mine, de parcă nu ai mai văzut oglindă?
(O împinge cu umărul şi începe să-şi aranjeze părul.)
AGLAÉ:
Eu mă împing în tine?... Tu te împingi în mine… şi, şi…
PARASCHIVA:
Şi mai ce?...
AGLAÉ:
Şi hai odată mai repede!
PARASCHIVA (făcându-i loc.):
Na, uită-te şi tu şi te satură de frumuseţe, numai ai grijă să nu…
AGLAÉ (mirată):
La ce să am grijă?...
PARASCHIVA:
Să nu crape oglinda de atâta farmec. Ha-ha-ha!...
stăm trei în pat
deja nu mai are sens să ne ascundem
nu mai are sens
toți știu
că sub patul nostru este gara din perpignan
așteptăm trenul albastru
să oprească
să urcăm în ultimul vagon
fără bilete
Un călator la clasa 3-a:
și să dormim cât să traversăm rusia china americile
cu pantofii noștri văzuți de sub
peste roțile trenului văzut de deasupra
Lali:
ți se ia respirația când găsești atâta frumusețe într-un scandal sexual
plângem și facem dragoste
ca niște copii de greiere
când află adevărul despre toamnă
și despre șinele de tren care au tăiat marea în două
Un om bătrân pe peron:
e atâta frumusețe în ceea ce am uitat
am uitat și nu ne mai amintim
Pe scenă se află o masă şi nişte scaune. Un om sta în poziţie de fetus (Domnul Profesor), o femeie desenează la şevalet (scenografa, Amanda) şi un rus (Igor) care cântă la o chitară pe un scaun. Acesta din urmă stă cu scaunul chiar lângă Domnul Profesor. În scenă intră agitat un tânăr (actorul, Eusebiu).
Eusebiu: (către cei din cameră) Ce s-a întâmplat? Unde e?
Nimeni nu pare dispus să-i răspundă şi nici acesta nu-l observă pe profesor.
Eusebiu: (către scenografă) Ce faci? Unde e?
Amanda: (pictează în continuare nedisturbată de acesta) Vezi să nu calci pe el...
AVOCAȚII CERULUI
Procesul lui Ștefan Doru Dăncuș
Alocuțiune citită la începutul ședinței
M-am trezit într-o primăvară târzie, într-o lume în care păianjenii împăienjeneau totul. Plase și pânze superbe îi acopereau cerul. Orice Om ce învăța zborul ajungea doar până la ele și era prins și mursecat. Numai viermii viețuiau acolo, sub acoperișul țesut cu măiestrie și rotit mereu, pentru ca generațiile să nu observe ridicolul acelei latrine temporale.
Comentarii aleatorii