O cantină la un colhoz. Kostea de la “diribau”, asudat și plin de praf, intră și dă să intre în bucătărie. Katea, “dejurnaia”, îi iese înainte.
Katea: Tî kuda?
Kostea: Na kuhne.
Katea (vigilentă): Stoi! Kto tî?
Kostea: Ia kamandir.
Katea (pufnind în rîs neîncrezătoare): Kakoi kamandir?
Kostea: Kamandir karaulî.
Katea: Hm! Kak tibea zavut?
Kostea: Kostea.
Katea (întinzîndu-i mîna): Katea!
(Își strîng mîinile tovărășește)
Kostea (face semn cu mîna la gură): Katea, kușat’ nado!
Katea: Nicivo kușat.
Kostea: Kak nicivo?! (disperat): Katea, Katiușa! Kușat’, kușat’ nado.
Katea (neînduplecată): Nicivo.
Kostea (schimbînd foaia): Katea, tî kalhoznița?
Katea: Kaneșno. Ia kambainerka i kasirșa.
Costi: Ia mai zi Fane, mai citești din cartea aia?
Fane: Taci mă, că ne aude șefu’.
Costi: Lasă mă, că a plecat. N-ai văzut, a plecat sus? A mers la birouri. Nu mai vine pînă la pauză. Mai bine zi tu dacă mai citești sau te-ai lăsat de prostii din alea?
Fane: Ce prostii mă? Nu-s prostii. E despre dragoste. Ce știi tu...
Costi: Bine mă, văd că acum te dai specialist. Ia zi. Ce ai mai citit?
Fane: Păi să vezi.. Da’ nu-ți spun...
Costi: Da’ de ce mă?
Fane: Că văd că faci mișto.
Costi: Nu fac mă. Nu fac. Spune.
stăm trei în pat
deja nu mai are sens să ne ascundem
nu mai are sens
toți știu
că sub patul nostru este gara din perpignan
așteptăm trenul albastru
să oprească
să urcăm în ultimul vagon
fără bilete
Un călator la clasa 3-a:
și să dormim cât să traversăm rusia china americile
cu pantofii noștri văzuți de sub
peste roțile trenului văzut de deasupra
Lali:
ți se ia respirația când găsești atâta frumusețe într-un scandal sexual
plângem și facem dragoste
ca niște copii de greiere
când află adevărul despre toamnă
și despre șinele de tren care au tăiat marea în două
Un om bătrân pe peron:
e atâta frumusețe în ceea ce am uitat
am uitat și nu ne mai amintim
(Paraschiva se ridică şi se aranjează la oglindă, iar Aglé îşi tapează cu mâinile părul.)
AGLAÉ:
Şi nu îţi era dor de el?
PARASCHIVA:
De cine?
AGLAÉ:
Cum de cine, de Iorgu?...
PARASCHIVA:
Ah da, vorbeam de Iorgu… Nu mai puteam de dorul lui, îl chemam în fiecare noapte :
«Vino bade, nu veni,
Numai poşta cu banii…»
AVOCAȚII CERULUI
Procesul lui Ștefan Doru Dăncuș
Alocuțiune citită la începutul ședinței
M-am trezit într-o primăvară târzie, într-o lume în care păianjenii împăienjeneau totul. Plase și pânze superbe îi acopereau cerul. Orice Om ce învăța zborul ajungea doar până la ele și era prins și mursecat. Numai viermii viețuiau acolo, sub acoperișul țesut cu măiestrie și rotit mereu, pentru ca generațiile să nu observe ridicolul acelei latrine temporale.
Comentarii aleatorii