/
Garduri din uluci înșirate adorm într-o rână. Călătorul își înnoadă inima între sforile lor. Două luni suspendate de o parte și de alta a lumii îi mișună prin torace. Închide ochii: lunile îi răsar pe interiorul tâmplelor. Bărbați călări îi țin calea. O poartă deschisă frânge noaptea.
//
Călătorul se trezește la miezul nopții. Pe ulită, casele se fac mici , se sfărâmă sub genunchii gândurilor. Drumul lățește la orizont acoperișul sangvinic . Lumina se strânge ghem. Cerul o zvârlește spre sat. Călătorul e singur.
- Naște!
Ochii i se acoperă de țărână.
Costi: … ai mai descoperit ceva?
Fane: Ce să descopăr?
Costi: Păi despre dragoste. Din cartea aia, de-i zicea „Despre dragoste”. Ai mai descoperit ceva?
Fane: Să-ți spun drept m-am împotmolit.
Costi: Aaaa… ți-am spus eu!?... Nu e de bine. Mai bine o lași. Da’ cum te-ai împotmolit?
Fane: M-am împotmolit la o frază.
Costi: Ce frază?
Fane: Cică zice „În dragoste să îți urmezi inima.” Cum vine aia?
Costi: Bazaconii!! Ți-am spus eu că e plină de bazaconii. Ți-am spus să te lași de dragoste că ajungi rău.
Fane: Cum adică?
Comentarii aleatorii