(Își tapează amândouă părul și își șterg cu șervetul colțurile buzelor.)
PARASCHIVA:
Ce zici o fi el?
AGLAÉ:
Cine?
PARASCHIVA:
Ei cine?... Logodnicul dragă, că nu vorbim aici de sfântul Sisoie.
AGLAÉ:
Ce bine ar fi să vină…
PARASCHIVA:
Mie-mi spui?...
AGLAÉ:
Cât m-aș bucura…
PARASCHIVA:
Și eu soro, și eu…
AGLAÉ:
Eu pentru Amaltheia m-aș bucura…
PARASCHIVA:
Și eu soro, la fel…
stăm trei în pat
deja nu mai are sens să ne ascundem
nu mai are sens
toți știu
că sub patul nostru este gara din perpignan
așteptăm trenul albastru
să oprească
să urcăm în ultimul vagon
fără bilete
Un călator la clasa 3-a:
și să dormim cât să traversăm rusia china americile
cu pantofii noștri văzuți de sub
peste roțile trenului văzut de deasupra
Lali:
ți se ia respirația când găsești atâta frumusețe într-un scandal sexual
plângem și facem dragoste
ca niște copii de greiere
când află adevărul despre toamnă
și despre șinele de tren care au tăiat marea în două
Un om bătrân pe peron:
e atâta frumusețe în ceea ce am uitat
am uitat și nu ne mai amintim
AUTORUL: Domnule redactor, aș vrea sa vă trimit o lucrare.
REDACTORUL: Cine te oprește?
A: Eu!
R: De ce?
A: N-am scris-o încă.
R: Atunci, scrie-o!
A: Dar poate că n-ar trebui să fie scrisă [1] și, cu atât mai puțin, tipărită.
R: De ce?
A: Pentru că ea oricum - virtual - există. Și orice virtualitate este o realitate. Fie că este un original sau o copie [2] ("simulacru" [3]).
R:…..?!
A: Îmi permiteți să continuu?
R: Bineînțeles, eu de ce sunt aici?
A: Sau, suprema îngăduință - din partea Dvs. și a eventualilor cititori - poate ar fi suficient să prezint numai "concluziile"?
R: Atunci scrie "concluziile" !.
A: Da, dar în acest caz, amploarea lor ar depăși orice lucrare care s-ar fi scris vreodată.
R: Nu înțeleg.
Amândouă deodată sar de pe scaune şi se reped la oglinda agăţată pe perete, se ciocnesc una de alta.
AGLAÉ:
Par-r-rdon!
PARASCHIVA:
Ho, soro, că nu dau turcii! Ce te împingi în mine, de parcă nu ai mai văzut oglindă?
(O împinge cu umărul şi începe să-şi aranjeze părul.)
AGLAÉ:
Eu mă împing în tine?... Tu te împingi în mine… şi, şi…
PARASCHIVA:
Şi mai ce?...
AGLAÉ:
Şi hai odată mai repede!
PARASCHIVA (făcându-i loc.):
Na, uită-te şi tu şi te satură de frumuseţe, numai ai grijă să nu…
AGLAÉ (mirată):
La ce să am grijă?...
PARASCHIVA:
Să nu crape oglinda de atâta farmec. Ha-ha-ha!...
Costi: Măi Fane, ce faci?
Fane: Citesc.
Costi: Ce citești?
Fane: Despre dragoste.
Costi: Despre dragoste?
Fane: Da.
Costi: Ce despre dragoste? Tu despre... dragoste? Te-ai prostit?
Fane: Da, despre dragoste. Așa îi zice la carte. Și de ce să mă prostesc?
Costi: Păi așa, tu despre dragoste?
Fane: Da, eu. Ce, nu e voie?
Costi: Ba e, am zis eu că nu e? Doar că e așa, cum să zic, aiurea. Înțelegi?
Fane: Ce e aiurea?
Costi: Lasă măi, și ce zice la carte? Ce zice despre dragoste?
Fane: Păi zice că toți avem nevoie de ea, cam așa ceva. Am citit doar primul capitol.
Costi: Toți avem nevoie de ea? Ei lasă..
Fane: Ce să las?
Costi: Nimic măi. Ce mare chestie e și asta, că toți avem nevoie de ea?
Fane: Păi dacă așa scrie... Tu m-ai întrebat să-ți spun ce scrie. Asta scrie.
Comentarii aleatorii