Pe scenă se află o masă şi nişte scaune. Un om sta în poziţie de fetus (Domnul Profesor), o femeie desenează la şevalet (scenografa, Amanda) şi un rus (Igor) care cântă la o chitară pe un scaun. Acesta din urmă stă cu scaunul chiar lângă Domnul Profesor. În scenă intră agitat un tânăr (actorul, Eusebiu).
Eusebiu: (către cei din cameră) Ce s-a întâmplat? Unde e?
Nimeni nu pare dispus să-i răspundă şi nici acesta nu-l observă pe profesor.
Eusebiu: (către scenografă) Ce faci? Unde e?
Amanda: (pictează în continuare nedisturbată de acesta) Vezi să nu calci pe el...
/
Garduri din uluci înșirate adorm într-o rână. Călătorul își înnoadă inima între sforile lor. Două luni suspendate de o parte și de alta a lumii îi mișună prin torace. Închide ochii: lunile îi răsar pe interiorul tâmplelor. Bărbați călări îi țin calea. O poartă deschisă frânge noaptea.
//
Călătorul se trezește la miezul nopții. Pe ulită, casele se fac mici , se sfărâmă sub genunchii gândurilor. Drumul lățește la orizont acoperișul sangvinic . Lumina se strânge ghem. Cerul o zvârlește spre sat. Călătorul e singur.
- Naște!
Ochii i se acoperă de țărână.
Personaje :
Florina - mama Elenei, 45 de ani, pensionata pe caz de boala, suferinda cu inima;
Elena - fica Florinei, 23 de ani, contabila la o intreprindere de mobila, inocenta si inca virgina;
George - subinginer la aceeasi intreprindere, 28 de ani, prietenul Elenei;
Maria - tiganca, ghicitoare, 65 de ani, femeia care ii face curatenie Florinei;
Jenica - tiganca, ghicitoare, vestita pentru facerea se desfacerea farmecelor.
Locul actiunii :
Un oras, la fel de linistit ca oricare oras al acestei tari, cu oamenii sai buni sau rai, oameni mai mult sau mai putin creduli, oameni mai mult sau mai putin necajiti, oras cu strazile, cu casele, cu amintirile si povestile sale, povesti de dragoste, povesti de groaza, povesti.......
S-a înnorat deodată și vântul bate din nord. De obicei de acolo vine ploaia. Țânțarii își fac de cap și e cam cald pentru un sfârșit de aprilie. Fata sta în mijlocul grădinii și privește peste gard, la bunici. Au înflorit cireșii. O ia agale către dig prin pământul cenușiu. Peisajul e rupt din loc în loc de buruieni. Anul trecut mai era iarbă, dar au adus pământ să umple curtea și au acoperit-o. Cu pomii nu înțelege ce-au avut. Privește în jur, un gard alb ușor putrezit, o casa-bijuterie-nouă și un pârâu înșelător cu dig înșelător. Nici un pom, nici copac, doar câte un arbust supraviețuitor și buruieni. Strânge în palme flori de cireș, verifică încă o dată locurile alese, tace și își mușcă buza de jos.
Comentarii aleatorii