(Odaie ţărănească, foarte asemănătoare cu cea a lui Codru Topor.)
SCENA I
(Lupu şi Iza)
Lupu (stând pe un scăunel, lângă cuptor, se încalţă în opinci): Să nu uiţi să-mi pui uiaga cu pălincă şi ţigările.
Iza: Ţi-am pus deja şi pălinca, şi ţigările şi obiele curate, numai grăbeşte-te că-i noapte şi să nu dai, Doamne fereşte, peste vre-o sălbăticiune! Că noaptea are legea ei!
Lupu: Nu te teme nevastă, nu mi-e frică mie de sălbăticiuni!
Iza: Frică-nefrică, dar mai bine să nu te întâlneşti cu ele. Ai utat cum l-a sfâşiat un urs pe bătrânul Pupăză?
Lupu: Pupăză a tras cu puşca-n urs şi l-a rănit, iar cu o fiară rănită şi înfuriată nu-i de joacă, aia te rupe în două. Altfel ursul fuge de oameni.
hai că pe asta n-o mai cred. cum să câștigi tu soarele, privirea dacă nu ai ochi? unghii dacă degetele au fost secerate în furtună?
mama ta îmi spunea că din orice îmbrățișare îți plăcea să faci niște cătușe fără nicio cheie de rezervă. niște dureri înmuiate în sosul filosofiei. întrebări grilă cu variante nule de răspuns. bătături la fiecare deget cu piele cojită, care să nu răspundă la invitațiile articulațiilor. că îndoiai fiecare pliu încă o dată, îl mulai pe mână și te rugai să mori. că orice femeie din fața ta era icoana cu cina cea de taină, rama de la tabloul cu șliț, pantoful din cutia de carton uzat.
O cantină la un colhoz. Kostea de la “diribau”, asudat și plin de praf, intră și dă să intre în bucătărie. Katea, “dejurnaia”, îi iese înainte.
Katea: Tî kuda?
Kostea: Na kuhne.
Katea (vigilentă): Stoi! Kto tî?
Kostea: Ia kamandir.
Katea (pufnind în rîs neîncrezătoare): Kakoi kamandir?
Kostea: Kamandir karaulî.
Katea: Hm! Kak tibea zavut?
Kostea: Kostea.
Katea (întinzîndu-i mîna): Katea!
(Își strîng mîinile tovărășește)
Kostea (face semn cu mîna la gură): Katea, kușat’ nado!
Katea: Nicivo kușat.
Kostea: Kak nicivo?! (disperat): Katea, Katiușa! Kușat’, kușat’ nado.
Katea (neînduplecată): Nicivo.
Kostea (schimbînd foaia): Katea, tî kalhoznița?
Katea: Kaneșno. Ia kambainerka i kasirșa.
AMALTHEIA – funcționară (nemăritată), între 35-40 de ani
AGLAÉ – profesoară de franceză, între 35-40 de ani
PARASCHIVA – văduvă bogată, între 40-45 de ani
VOCILE DE LA TELEFON
DECORUL
Acțiunea se petrece în salonul unei case, mobilat în stil clasic (sau după placul regizorului).
SCENA I
Amaltheia singură. Stă într-un fotoliu, lângă care se află o măsuță cu telefonul pe ea, și citește ziarul,
AMALTHEIA:
Așa-a-a... Ia să vedem ce avem aici!... Vând teren intravilan,
Costi: Măi Fane, ce faci?
Fane: Citesc.
Costi: Ce citești?
Fane: Despre dragoste.
Costi: Despre dragoste?
Fane: Da.
Costi: Ce despre dragoste? Tu despre... dragoste? Te-ai prostit?
Fane: Da, despre dragoste. Așa îi zice la carte. Și de ce să mă prostesc?
Costi: Păi așa, tu despre dragoste?
Fane: Da, eu. Ce, nu e voie?
Costi: Ba e, am zis eu că nu e? Doar că e așa, cum să zic, aiurea. Înțelegi?
Fane: Ce e aiurea?
Costi: Lasă măi, și ce zice la carte? Ce zice despre dragoste?
Fane: Păi zice că toți avem nevoie de ea, cam așa ceva. Am citit doar primul capitol.
Costi: Toți avem nevoie de ea? Ei lasă..
Fane: Ce să las?
Costi: Nimic măi. Ce mare chestie e și asta, că toți avem nevoie de ea?
Fane: Păi dacă așa scrie... Tu m-ai întrebat să-ți spun ce scrie. Asta scrie.
Comentarii aleatorii