Costi: Ia mai zi Fane, mai citești din cartea aia?
Fane: Taci mă, că ne aude șefu’.
Costi: Lasă mă, că a plecat. N-ai văzut, a plecat sus? A mers la birouri. Nu mai vine pînă la pauză. Mai bine zi tu dacă mai citești sau te-ai lăsat de prostii din alea?
Fane: Ce prostii mă? Nu-s prostii. E despre dragoste. Ce știi tu...
Costi: Bine mă, văd că acum te dai specialist. Ia zi. Ce ai mai citit?
Fane: Păi să vezi.. Da’ nu-ți spun...
Costi: Da’ de ce mă?
Fane: Că văd că faci mișto.
Costi: Nu fac mă. Nu fac. Spune.
hai că pe asta n-o mai cred. cum să câștigi tu soarele, privirea dacă nu ai ochi? unghii dacă degetele au fost secerate în furtună?
mama ta îmi spunea că din orice îmbrățișare îți plăcea să faci niște cătușe fără nicio cheie de rezervă. niște dureri înmuiate în sosul filosofiei. întrebări grilă cu variante nule de răspuns. bătături la fiecare deget cu piele cojită, care să nu răspundă la invitațiile articulațiilor. că îndoiai fiecare pliu încă o dată, îl mulai pe mână și te rugai să mori. că orice femeie din fața ta era icoana cu cina cea de taină, rama de la tabloul cu șliț, pantoful din cutia de carton uzat.
/
Garduri din uluci înșirate adorm într-o rână. Călătorul își înnoadă inima între sforile lor. Două luni suspendate de o parte și de alta a lumii îi mișună prin torace. Închide ochii: lunile îi răsar pe interiorul tâmplelor. Bărbați călări îi țin calea. O poartă deschisă frânge noaptea.
//
Călătorul se trezește la miezul nopții. Pe ulită, casele se fac mici , se sfărâmă sub genunchii gândurilor. Drumul lățește la orizont acoperișul sangvinic . Lumina se strânge ghem. Cerul o zvârlește spre sat. Călătorul e singur.
- Naște!
Ochii i se acoperă de țărână.
Amândouă deodată sar de pe scaune şi se reped la oglinda agăţată pe perete, se ciocnesc una de alta.
AGLAÉ:
Par-r-rdon!
PARASCHIVA:
Ho, soro, că nu dau turcii! Ce te împingi în mine, de parcă nu ai mai văzut oglindă?
(O împinge cu umărul şi începe să-şi aranjeze părul.)
AGLAÉ:
Eu mă împing în tine?... Tu te împingi în mine… şi, şi…
PARASCHIVA:
Şi mai ce?...
AGLAÉ:
Şi hai odată mai repede!
PARASCHIVA (făcându-i loc.):
Na, uită-te şi tu şi te satură de frumuseţe, numai ai grijă să nu…
AGLAÉ (mirată):
La ce să am grijă?...
PARASCHIVA:
Să nu crape oglinda de atâta farmec. Ha-ha-ha!...
Pe scenă se află o masă şi nişte scaune. Un om sta în poziţie de fetus (Domnul Profesor), o femeie desenează la şevalet (scenografa, Amanda) şi un rus (Igor) care cântă la o chitară pe un scaun. Acesta din urmă stă cu scaunul chiar lângă Domnul Profesor. În scenă intră agitat un tânăr (actorul, Eusebiu).
Eusebiu: (către cei din cameră) Ce s-a întâmplat? Unde e?
Nimeni nu pare dispus să-i răspundă şi nici acesta nu-l observă pe profesor.
Eusebiu: (către scenografă) Ce faci? Unde e?
Amanda: (pictează în continuare nedisturbată de acesta) Vezi să nu calci pe el...
Comentarii aleatorii