CREW TRAINERUL
OMUL DE LA CHIFLE
OMUL DE LA DRESSING
OMUL DE LA GRILL
CONDUCĂTOAREA
MANAGERUL
VICTOR
STORE MANAGERUL
MARCELA
SERGIU
ANGAJATA
ACTUL ÎNTÎI
SCENA I
Primăvara lui 2009. Interiorul restaurantului Mc’Donald’s Drive. Dimineaţa devreme. Podeaua sclipitoare de curăţenie. În centrul fastfood-ului este pus semnalul roşu “Atenţie, podea udă!”. Lîngă tejghea, un clovn cu jucării în loc de decor. Angajata nouă de la secţia cartofi admiră tavanul în timp ce aparatul arată PULL şi alarmează personalul cu zgomotul piiiiii, în semn că e timpul ca să fie ridicaţi cartofii. Se apropie tiptil managerul, imitînd zgomotul aparatului
MANAGERUL: Piu! Piu! Piu! Piiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiuuuu!
ANGAJATA: Scuzaţi-mă! Am uitat…
(Odaie ţărănească, foarte asemănătoare cu cea a lui Codru Topor.)
SCENA I
(Lupu şi Iza)
Lupu (stând pe un scăunel, lângă cuptor, se încalţă în opinci): Să nu uiţi să-mi pui uiaga cu pălincă şi ţigările.
Iza: Ţi-am pus deja şi pălinca, şi ţigările şi obiele curate, numai grăbeşte-te că-i noapte şi să nu dai, Doamne fereşte, peste vre-o sălbăticiune! Că noaptea are legea ei!
Lupu: Nu te teme nevastă, nu mi-e frică mie de sălbăticiuni!
Iza: Frică-nefrică, dar mai bine să nu te întâlneşti cu ele. Ai utat cum l-a sfâşiat un urs pe bătrânul Pupăză?
Lupu: Pupăză a tras cu puşca-n urs şi l-a rănit, iar cu o fiară rănită şi înfuriată nu-i de joacă, aia te rupe în două. Altfel ursul fuge de oameni.
O cantină la un colhoz. Kostea de la “diribau”, asudat și plin de praf, intră și dă să intre în bucătărie. Katea, “dejurnaia”, îi iese înainte.
Katea: Tî kuda?
Kostea: Na kuhne.
Katea (vigilentă): Stoi! Kto tî?
Kostea: Ia kamandir.
Katea (pufnind în rîs neîncrezătoare): Kakoi kamandir?
Kostea: Kamandir karaulî.
Katea: Hm! Kak tibea zavut?
Kostea: Kostea.
Katea (întinzîndu-i mîna): Katea!
(Își strîng mîinile tovărășește)
Kostea (face semn cu mîna la gură): Katea, kușat’ nado!
Katea: Nicivo kușat.
Kostea: Kak nicivo?! (disperat): Katea, Katiușa! Kușat’, kușat’ nado.
Katea (neînduplecată): Nicivo.
Kostea (schimbînd foaia): Katea, tî kalhoznița?
Katea: Kaneșno. Ia kambainerka i kasirșa.
AUTORUL: Domnule redactor, aș vrea sa vă trimit o lucrare.
REDACTORUL: Cine te oprește?
A: Eu!
R: De ce?
A: N-am scris-o încă.
R: Atunci, scrie-o!
A: Dar poate că n-ar trebui să fie scrisă [1] și, cu atât mai puțin, tipărită.
R: De ce?
A: Pentru că ea oricum - virtual - există. Și orice virtualitate este o realitate. Fie că este un original sau o copie [2] ("simulacru" [3]).
R:…..?!
A: Îmi permiteți să continuu?
R: Bineînțeles, eu de ce sunt aici?
A: Sau, suprema îngăduință - din partea Dvs. și a eventualilor cititori - poate ar fi suficient să prezint numai "concluziile"?
R: Atunci scrie "concluziile" !.
A: Da, dar în acest caz, amploarea lor ar depăși orice lucrare care s-ar fi scris vreodată.
R: Nu înțeleg.
Costi: Ei, cum e cu dragostea măi Fane?
Fane: Poftim? Ce dragoste?
Costi: Păi dragostea măi, dragostea. Nu citeai despre dragoste...?
Fane: Aaa, da, da. Dragostea. Păi cum să fie... E... aa. Cică e eternă.
Costi: Eternă? Ha, ha, ha! Asta chiar că e bună!
Fane: De ce măi?
Costi: Păi e bună, bună de tot.
Fane: De ce măi Costi? Nu e eternă?
Costi: Păi lasă că ai să vezi tu cît e de eternă cînd te-o înșela prima...
Fane: Prima? Prima ce?
Costi: Păi prima... prima... dona... Hahaha!
Fane: Prima dona? Care prima dona?
Costi: Lasă măi că ai să vezi, de ce să îți stric eu surpriza...
Fane: Ce surpriza?
Costi: Surpriza cînd ai să vezi că nu e eternă și că nu durează nici măcar o... dar lasă..
Comentarii aleatorii