M-am dus azi, pe la două, în bucătărie, să-mi fac o salată.
Arunc pe masă bolul, cuțitul, varza, uleiul și încep lucrul manual.
Când, ce-mi aud urechile prin geamul întredeschis?
“-Ce mă fac, dragoste, cu tine? Ce mă fac?”
„-Tii, vine primăvara!”, îmi zic. „Vine primăvara, mămicule,
și tu nik, nik!
Nu mai vezi, nu mai auzi, te-ai prostit de tot!
Sau ți-o fi dat popa cu aghiazmă în ochi și ți-a luat mințile,
așa, cum lua mama acasă durerea, cu mâna?!
Ia treci și vezi ce-i cu foiala asta de-afară! ”
Zis și făcut. Mă trag după perdea, cu cuțitoiu` în mână, și dau să văd.
Afară, nik. Dau perdeluța deoparte cu vârful cuțitului și mă aplec:
La stânga, niște copchii trăgeau din țigară.
În dreapta, o măturătoare se odihnea cu fundul pe scară.
“-Ți s-o fi năzărit, coane!” îmi zic și mă trag spre varza mea de Bruxelles.
Dar, când să m-apuc iar de tocat, iar aud la fereatră:
“-Ce mă fac, dragoste, cu tine? Ce mă fac?”
Ba mă și tai la deștu` ăl mare!
“-Ptiu, drace!” mă-nervez eu și dau drumul la păsărică:
„-Trimite-o de unde-a venit!”
Atunci, jur pe ce vrei tu, mămicule, am văzut… o…,
o….o vedenie! Fix pe scaunul pe care stai tu acuma,
a apărut o femeie. Frumoasă rău!
Semăna, dacă stau și mă gândesc puțin acuma, cu Fecioara Maria.
M-am tras spre perete și m-am făcut alb ca varul.
Dârdâiam cu cuțitoaia în mâini, de ziceai că am friguri.
Iar din colțul gurii se clătina un firicel de salivă.
Ziceam că acu mor. Mă ucide cu privirea, cu vreun laser din ăla
sau, și mai simplu, cu gândul.
Mi-am făcut cruce cu limba, am strâns apoi din dinți
și-am închis ochii.
…
Când îi deschid, nik. Nici Fecioara, nici dracu, nik!
Am deschis robinetul cu apă rece și am băgat capul sub jet.
După vreo juma` de oră, așa, m-am apucat iar de salată.
Acu, bine c-ai venit și tu, că iar mă apuca damblaua!
Na, gustă și tu! Am pus destulă sare? Dar oțet? Ce zici, mămicule?