• ok, am înțeles, nu ești   bobadil   14 Februarie 2017
    ok, am înțeles, nu ești olteancă
    la textul   L'air du temps 4

  • &   Trinity   13 Februarie 2017
    ..you're welcome! Dorothy (a trebuit sa google zaibar :)) )
    la textul   L'air du temps 4

  • yeap... și ar mai merge niște   bobadil   12 Februarie 2017
    yeap... și ar mai merge niște praz cu un zaibăr care dacă nu fu, atunci apăru, ori căzu, ori bătu din picior până apărură și veniră și năvăliră vere, ce să vezi, șase într-o miriște șase într-alta, pif-paf din pistoale, zece muriră doi scăpară... și ce să vezi vere? ăia doi... erau frați! Altfel, interesant
    la textul   L'air du temps 4

  • da   Trinity   12 Februarie 2017
    cred ca ar fi un white noise ideal <3
    la textul   L'air du temps 4

  • a se citi pe fond de   Virgil   11 Februarie 2017
    a se citi pe fond de Evergreen Refuge - Earthborn
    la textul   L'air du temps 4

  • autentic   bobadil   11 Februarie 2017
    emoția e autentică dacă prozodia nu ar fi avut două-trei clișee plus un pleonasm... acest poem ar fi primit de la mine o peniță aurie
    la textul   exercițiu de visare în alb

  • multumesc de comentariul tau   anna   11 Februarie 2017
    multumesc de comentariul tau generos, Cristina. cam aberant, dar mereu simt ca in mine exista doua parti care lupta sa-si revendice dreptul de suprematie :) 
    la textul   dimineaţa acelei zile de toamnă

  • mulțumesc   Cristina Moldoveanu   11 Februarie 2017
    Mulțumesc domnule Sixtus pentru clarificare. În lumea noastră trecătoare a cuvântătoarelor mai aparte, ființe cu prelungirea creierului în scris, este o mirare să fim numite constructori. Vreau să spun că orice construcție poate fi demolată sau mutată pe alt teren, ce e drept cu prețul memoriei vii a lucrurilor care au fost zidite în ea. La asta mă gândeam: că anume s-ar părea că o poezie în forma ei originală mai bine construită e mai durabilă. Dar oare e așa? Oricum, eu nu am intenționat acest lucru. Îmi pare bine că urmăriți ce postez, e fericirea de a pîlpîi, e o sclipire a fluturelui din mine. Eu exist uneori dar și ființez prin ea. Dacă reușesc un poem de acest gen - e doar o garanție că eu cel puțin îl voi ține minte mai bine sau mai mult timp și aceasta e o gimnastică necesară spiritului. Este acel moment în care ceea ce scriu devine un fel de ceea ce citesc. Vă mulțumesc pentru urmărirea textelor mele.
    la textul   Resurecție

  • Doamnă/domnişoară Cristina,   Sixtus   11 Februarie 2017
    Doamnă/domnişoară Cristina, Esti unul dintre autorii pe care îi urmăresc. Ce am scris a fost impresia imediata dupa parcurgerea textului. Ea imi ramane si dupa ce l-am recitit. Este prea ”bine construit” (nu ştiu cum să spun altfel) încât te concentrezi asupra « construcţiei » şi nu asupra faptului că ea este locuită. Este doar o impresie pe care am tinut sa ti-o transmit si atata tot. Si nici nu cred ca trebuie prea mult luata in considerare. Pentru mine, asa cu am spus, contează faptul că urmăresc ce postezi (si nu numai aici).  
    la textul   Resurecție

  • limba română   Cristina Moldoveanu   11 Februarie 2017
    În afară de sprijinirea în limbă, care pare a fi o designare (clară) a limbii române, dar numai la prima vedere, fiindcă în mod real înseamnă și o biologie sacră cu referire la anatomofiziologic (precum și geografia e sacră uneori), restul poeziei distanțează semnificatul de semnificant. Un poem foarte frumos, care amintește de mișcătoarele pustietăți și care mi-a mișcat și mie inima, și eu știu a cui este.
    la textul   Biografie clasată