Alcion

Scriitorul este un Prometeu din care vulturul imaginaţiei rupe puţin câte puţin, clipă de clipă, dovedindu-i că arta cere sacrificii, uneori existenţiale, totale. Izvorul de cerneală este mai arid pentru unii şi mai bogat pentru alţii, dar cu toţii scriu pentru cei care au timp să-i citească şi să-i asculte. Sigur, uneori acest izvor seacă. Şi niciun scriitor nu va putea supravieţui doar cu amintirea câtorva rânduri pe care le-a scris. El trebuie să ardă creator, să scormonească în adâncurile firii, fiindcă poţi scrie despre viaţă cu cerneala râurilor, cu sânge, cu apa vie din basme, cu nisipul deşerturilor bântuite de tristeţea cămilelor nomade, cu fire de iarbă, chiar şi cu cioburi culese din stele căzătoare. Căci viaţa nu este altceva decât siajul reverberările mării ascunse în urechea sidefie a unei scoici, o acumulare de vise, bracul unei speranţe târzii sau straiful ultimei respiraţii, prin care încercăm să ne găsim fericirea.