Zefir
Așa precum ai lua amprenta unei măști mortuare, întru nemurire,
cerul primăverii iubește femeia și îi copiază trupul în mulaje:
din ochi cresc ouă în lăuntrul păsărilor, din unghii ies la lumină petale,
din degete penele aripilor, din păr toată suflarea ierbii de pe miriște.
În interiorul femeii lucrurile sînt calde și,
prin nări și sîni, ea transpiră nuanțe de verde fraged;
în lumea ei luna învolburează apa sîngelui ei,
și moare odată cu marea care vine înapoi în estuare,
În lumea aceasta mică a pămîntului învelit de pielea ei.
Cu mîna dreaptă ea deschide ecluzele și cu stînga vindecă de frig
straturile de trandafiri din lumea întreagă.
Pentru bărbat, ea culege izmă sălbatică și indrușaim, să poată intra
amîndoi mirosind frumos în locul de unde începe cîntecul.
Iar eu, cu inima mea de femeie, sînt copia altor primăveri,
coapsă după coapsă, umăr după umăr.
Comentarii
Numărul de afișări
Penițe
- Nu poți acorda decît o singură peniță unui text. Fie de aur, fie ruginită.
Acțiuni
- Pentru a putea publica un text aici trebuie să îți deschizi un cont pe Hermeneia.com
Fain textul, are genul de lirism care mi se potrivește. Îmi place ideea mulajului, sau mai bine zis modul în care este exprimat în strofele de început și sfârșit:
Așa precum ai lua amprenta unei măști mortuare, întru nemurire,
cerul primăverii iubește femeia și îi copiază trupul în mulaje:
din ochi cresc ouă în lăuntrul păsărilor, din unghii ies la lumină petale,
din degete penele aripilor, din păr toată suflarea ierbii de pe miriște.
Iar eu, cu inima mea de femeie, sînt copia altor primăveri,
coapsă după coapsă, umăr după umăr.
Pentru mine combinația e o strofă în sine. Nu mă prea împac cu repetarea posesivului "ei" din strofa a doua lumea/sângelui/pielea ei, dar asta e o problemă de preferință personală.
Sînt încîntată că ți s-a părut demn de remarcat acest text. Poate că ai dreptate legat de repetarea pronumelui. Oricum am luat-o înaintea primăverii, dar acum sînt invadată de ciripit de vrăbii la fereastră, posibil că e primăvară. Mulțumesc.