din gurile noastre picură arsenic și plumb 
alături de celelalte metale grele, iar contaminarea este totală.
împreună ascultăm melodiile -fetish și plecăm
seara cu pupilele dilatate, 
străbatem orașul, îl lăsăm să ne mângâie scalpurile 
deși poate nu vrem blândețe, vrem șocuri,
sesiuni de brutalitate care să ne zguduie 
sistemele de vinovăție & integrarea perfectă in 

failure systems. avem deja o paloare plăcută, 
usor cadaverică pe care o conservăm prin respirație/ inspirație. 
nimic nu ne oferă niciun răspuns,
suntem obsedați de flow- control și alte protocoale 
și le folosim permanent.

astfel, se dezvoltă toleranțe bizare la erori & durere 
ca atunci când ni se repetă că: 

există ceva indestructibil și dur. există ceva indestructibil și dur. există ceva indestructibil și dur. 

iar asta ne conferă liniștea necesară. seara ne imaginăm că stăm în aerul rarefiat
de pe vârful munților, inspirăm valurile de de ceață în locul fumului de țigară
care ne-ar fi încălzit mai mult plămânii, sufletele lucide & ambițioase.

&
încă dinainte părinții noștri ne-au spus.
să nu credeți nimic. să nu cereți nimic. să nu muriți.

dar
tot timpul 
ceva mai greu decât aerul, 

ne apasă.

pregătiți pentru mass -extinction. 
dimineața ne trezim pentru încă o zi, îmbrățișați,
singuri în paturile de fier ale dezastrelor. 

dragostea e un mijloc de supraviețuire.

dragostea e un mijloc de supraviețuire despre care nimeni nu ne-a spus,
dragostea și învârtitul în cerc, în încăperile noastre 
întunecate, unde ne regăsim ca în niște cantine vechi, așteptând la rând
felurile noastre preferate de mâncare.