de la gleznele acestea amărâte ce-s încă os și carne 
de la tâmpla cu ruginitul acela de cui înăuntru
de la gleznele acestea ce mă dor mai tare pentru că nu 
am stat o viață amărâtă pe genunchi, cu frică înaltă
ca să mi se ierte/să mi se înțeleagă păcatul 
apoi dinspre cuiul pe care astăzi
răul mi l-a înfipt în cap ca să mă omoare
de la toate acestea
de la pulpa ce-i cremene
deja sub pământ
de la genunchii coborâți până sub pământ
de frică
cerșind iertarea păcatului
de la genunchii ăștia rozalii transpirând lacrimi umede pentru iertare
de la toate acestea/ de la carnea mea ce transpiră cu lacrimi
de la corpul meu afundat sub pământ de frica Celui ce Judecă
de aici
din iadul de pe pământ în care m-a așezat frica de moarte
de păcatul de moarte pe care ochii mei muribunzi
îl privesc drept în față
vă strig
nu faceți ca mine!
atingeți-vă de mantalele preoților, ascultați cum tresare busuiocul 
din altar/ cum curăță/ cum spală/cum alină
când te pui în genunchi pe podeaua curată
nu faceți ca mine!
alergați degrabă spre o biserică mică/de lemn/care strălucește 
ca ziua
în soare pe lângă arini
nu faceți ca mine!

pe mine moartea mă găsește/știu/cu ușa închisă
nu mai am picioare să intru acum, în biserică,
preoții sunt așa de departe, sunt toți într-o altă țară/una unde
măslinul este încă verde/uleios/ unde miroase a curățenie și a tămâie

nu faceți ca mine!
căutați omul lui Dumnezeu în sutana cea neagră și mărturisiți-vă

și mie mi-e frică că moartea o să mă ia, odată, pe nepregătite
fără să mă mărturisesc şi să mă curăţ prin lumina Crinului
fără să trec, liniștită, dincolo