scufundat în somn pînă la brîu
omul acela își bea netulburat cafeaua

își aducea aminte că mai întîi trebuie să bea jumătatea
goală a cănii setea după vremuri mai bune fiindu-i
înflorită în crăpăturile buzelor

cocorii își iubeau neîncătușarea și se pregăteau să
zboare înapoi deși înainte și înapoi
din punctul meu de vedere sînt niște coordonate
arbitrare la care nu mă pricep

două poeme se nășteau atunci
din același imbroglio
din aceeași casă pustie -
rezultatul unor gînduri adunate din
coșul de gunoi al vieții

eu alergam după un vis neînfiripat încă
se făcea că învățam să cînt la o vioară din fum
era în aer o electricitate dublă parcă norii
se jucau bîza cu cerul

apoi am întrebat de ce se bate așa de
puternic din palme și mi s-a răspuns că pe sub
scoarța copacilor trece un duh blînd
cu primăvara în brațe