Aproape cald, oricum, mai bine

,

m-am refugiat aici printre voi
pentru că afară este vreme grea,
ce urgie!
şi la apusul soarelui,
oile mele au fost înconjurate de lupi
e timpul când pot veni ei
să-şi ia merticul
 
întuneric şi vânt 
am văzut un licăr semn că există lumină şi că… poate?
în grotă
lupul tău alb, îmblânzit lângă vatră,
cel care ştie şi ar putea dezvălui secretele celorlalţi lupi, Señora
şi cel cu un chelteu de iluzii şi Rimbaud, pelerinul,
cavalerul templier şi câteva maici,
un copil care plânge, strâng la piept copilul spre a-l feri de vifor
copilul se zbate se-agaţă de firul desprins din fuiorul de stele,
e firul lui, e steaua lui,
şi fiecare atârnă prins în firul lui de câte o stea

surcele din poveştile voastre, pâlpâirea  lor pe jăratic
aş spune povestea şi eu dar am limba legată
aş cânta în limba păsărilor  de pe Nil
cu luntrea lovită de moarte alunecând spre altarul unui zeu străin
m-aş lăsa purtată de valuri inutil însă
şi de n-ar fi lumina din grotă
ar fi foarte târziu

dar acum e mai cald şi oricum, e mai bine,
aici, printre voi


Comentarii

  • poema

    mi-a plăcut tonul liniştit, tihna care răzbate din poezie. imagini frumoase. picturale.

  • Younger Sister

    Poema, mă bucură trecerea ta, încurajarea, momentele petrecute împreună, deopotrivă aici şi printre paginile tale.
    Vă mulţumesc şi vă aştept cu drag!

Numărul de afișări

1485

Penițe

- Pentru a putea acorda o peniță trebuie să fii logat și să fi introdus cel puțin un comentariu sub acest text.
- Nu poți acorda decît o singură peniță unui text. Fie de aur, fie ruginită.


Cine a acordat penițe de aur

elena katamira, poema

Acțiuni

- Pentru a interacționa cu textul trebuie să fii logat.
- Pentru a putea publica un text aici trebuie să îți deschizi un cont pe Hermeneia.com