până când s-au scuturat pomii interzişi din rai credeam că e numai vară
un anotimp al celor cu inima între creier şi prima vertebră cervicală
o inimă prea jos
fiii şi fiicele unei epoci ca un corn al abundenţei
până când au început să cadă mere pere caise piersici toate de ceară moale
cu fitilul ca un vierme răsucit
îi pocneau în creştet nimeni nu le aprindea
femei cu unghii lungi şi buze geluite nu muşcau nu înfigeau degetele
se făcea vreme goală şi limpede ca un colir pentru cataractă
nimeni nu primea lumină
erau oameni botezaţi să nu creadă în minuni toţi picaţi cu ceară
doar un copil ţinea un măr în palme la marginea cimitirului
 
cortina cinematografului erau aurie
credeam că seamănă cu aripile unui arhanghel
afară ningea erau poveşti pufoase şi mere caramelizate în vitrină
bătrânul cofetar murise