imaginea utilizatorului Trinity

A R M A D A

, ,

când marinarii se treziră soarele era sus
și corăbiile deja în larg
căpitanii se priveau ochi în ochi prin binocluri și cioburi din sticlă 
parâmele atârnau obosite și ude printre coșurile cu lămâi 
ca niște brațe rupte de ancoră

între babord, tribord, proră și pupă 
femeile aruncau, suflecate, apa
fiecare din corabia ei
în corabia celeilalte
găleată după găleată 
frenetic  gemând și mângâind, 
cu părul despletit, gura canoanelor,
adunând cu genele praful de pușcă 
privindu-și chipul rotund, plutind
precum luna deformată, pe valuri

catargele se clătinau alene cu pânzele gâfâind după vânt 
și sarea urca în sânge precum iedera pe cruci
cineva trebuia să tragă sau să se predea
cineva trebuia să știe unde-și  ascunde comoara 
monstrul din adâncuri

din când în când o hartă foșnea
o timonă scârțăia 
din când în când sirenele-și cântau singure
până se îndrăgosteau de propriul lor sunet
și eșuau pe Sirenum Scopuli
cu  buzele arse și solzii triști

cu ce nu vezi nu te poti lupta, Bellona
 
căpitanii și echipajul trăgeau de parâme
își priveau prin binocluri și cioburi din sticlă femeile
mulate de dor pe canoane, setea din ochii lor
fiecare pentru el - murmurau ei

deși lămâi aveau
 


Comentarii

  • imaginea utilizatorului elena istrati
    elena istrati

    Poezia aceasta mi-a plăcut cu totul... e un cântec de disperare... Sirenum Scopuli e o referință notabilă. De mult n-am mai simțit așa intensitate, frumos, feminin!... ori, vorba unui cântec, ,,dragoste femeiască”.
    Eu aș propune ca Sirenum Scopuli să fie o insulă pe care merg să moară poeții/poetele... un fel de cimitir de elefanți poetici. ( acum glumesc)
    Mie poezia aceasta mi-a luminat ziua de naștere! ( am citit-o ieri) ...
    :)

    • imaginea utilizatorului Trinity
      Trinity

      daca am reusit sa transmit dragostea femeiasca ma declar complet satisfacuta...poetic :p.
      Idea de a muri pe Sirenum Scopuli este superba! (oare cat o fi un loc de veci acolo?)
      cu multumiri din suflet,

      Corina

  • imaginea utilizatorului Sixtus
    Sixtus

    scris intr-o stare de gratie

  • imaginea utilizatorului Trinity
    Trinity

    ...ca:
    'grace in women has more effect than beauty' 

    taking a bow,
    Corina

Numărul de afișări

2623

Penițe

- Pentru a putea acorda o peniță trebuie să fii logat și să fi introdus cel puțin un comentariu sub acest text.
- Nu poți acorda decît o singură peniță unui text. Fie de aur, fie ruginită.


Cine a acordat penițe de aur

elena istrati, Sixtus, dudu

Acțiuni

- Pentru a interacționa cu textul trebuie să fii logat.
- Pentru a putea publica un text aici trebuie să îți deschizi un cont pe Hermeneia.com