sirena mașinii de poliție sfîșie liniștea undeva prin cartier
ca un vas de sînge tresărind ambiguu
șerpuind prin creier în căutarea unei dureri
distorsionată luna vomită pe caldarîm
salata de creveți verde fosforescentă a miilor de galaxii
spre care nu se va putea întoarce niciodată
în băltoace ploaia oprită în pauza ei de concert
privește incestuos norii din care i se spune că s-a născut
iar undeva dincolo de orizont un zeu contemporan
își parchează toyota în aleea din fața casei
deschide portbagajul și scoate sacoșele din care
nu se va bucura de niciun lucru pentru că undeva
peste drum un adolescent a redus existența
la o singură nerezolvabilă ecuație