cîndva credeam că seara
este forma discretă
prin care viața
ne exorcizează regulile
excepția de care avem nevoie
pentru a supraviețui
ecluza noastră tunelul
în care ne putem săruta abisal
ca într-o realitate paralelă
din ochiul unui pește
humuhumunukunukuapua’a
grădina noastră mistică peștera
eroarea pe care ne-o putem permite
de o mie de ori aproximarea
ca o contrapondere
în această negociere pierdută
cu trigonometria rigidă a zilei
și a inimii credeam
dar nu nu a fost niciodată
să fie așa