Cât ne costă să trecem Dunărea cu bacul?

rece
sub coaste se strecoară timpul
iraţional supuşi entropiei, toţi imigranţi
ascultăm acest vals de albastru
o ultimă întrebare 
veninul letal se  insinuează în somn
subtil, adânc, de copil care-a  plâns
insula îşi visează copacii despletiţi ai câtorva morţi
iluzie automorfă a arderii fetide
miroase dulceag
soarele căzut în genunchi însângerează mâlul fecund
rădăcinile altor ramuri împletesc ostroave
în ochii apelor luna
maluri aride, singură, neîmpărtăşită cu sine ofrandă
cocori refugiaţi caută încă faţa ei nevăzută
de un sânge, trecem balta cu bacul şi ştim
nimic nu va mai fi la fel
câtă secetă între ziua şi noaptea acestui început de septembrie

frigul sapă în os
mamă
insula are dinţi de reptilă
amintirile muşcă

 


Comentarii

  • imaginea utilizatorului elena katamira
    elena katamira

    simt ca  este posibil ca un text sa piarda din cauza excesului de cuvinte;

    "caută încă nevăzuta faţă a ei
    de-un sânge",
    aici pare un vers taiat, dificil de asimilat in angrenajul lecturii 

    altfe, cu apreciere, am simtit dramatismul si sensibilitatea.

  • Younger Sister

    apreciez trecerea ta; am folosit cratima în locuţiunea de-un sânge, pentru a apropia în limbajul vorbit, într-o tonalitate mai personală :) parafrazarea după Kiipling "suntem de-acelaşi sânge noi şi voi", se pare că nu a dat tocmai bine, "drept pentru care" :), am renunţat la ea; pe de altă parte ideea este una centrală, vrea să exprime solidaritatea dintre toate vieţuitoarele la ceas de secetă, de calamităţi etc.; gramatical, am forţat, mulţumesc mult de trecere şi apreciez "urechea ta  muzicală" .

  • hialin

    Îmi place strofa din final, are feeling și forță. Restul... seamănă cu o formă a unui text numit „Delirium Tremens” al unui poet „născut pe google”(cel puțin așa susține): „Scrâșnesc neuronal particule de anomalie post-traumatică” - forțat, complicat inutil.

  • Younger Sister

    ce să fac, aşa e viaţa, Hialin, flamboaianta, uneori complicată, ai zice uneori, inutilă... mulţumesc pentru spiritul de observaţie şi mai ales pentru apreciere :)
     

  • poema

    are un fel de tandrete amara poezia asta, mie mi-a placut, desi, pe alocuri se mai poate lucra, pentru mai multa consistenta...insa sunt destul de multe imagini foarte frumoase. un vot, cu aprecierea mea sincera. 

    am remarcat:

    ~veninul letal se  insinuează în somn
    subtil, adânc, de copil care-a  plâns~

    ~miroase dulceag
    soarele căzut în genunchi însângerează mâlul fecund
    rădăcinile altor ramuri împletesc ostroave~

     

  • Younger Sister

    Poema, mulţumesc

    pentru răbdare, sensibilitate; trecerea ta pe aici înseamnă foarte mult pentru mine   

Numărul de afișări

2677

Penițe

- Pentru a putea acorda o peniță trebuie să fii logat și să fi introdus cel puțin un comentariu sub acest text.
- Nu poți acorda decît o singură peniță unui text. Fie de aur, fie ruginită.



Acțiuni

- Pentru a interacționa cu textul trebuie să fii logat.
- Pentru a putea publica un text aici trebuie să îți deschizi un cont pe Hermeneia.com