(dragule)
tu eşti o specie de  martor iubitor
o molcomă tortură desfătătoare
 
mă încolţeşti zâmbind prin fereastra deschisă
pe-acolo pe unde incertitudinea îşi strecoară un ram desfrunzit
 
cochetezi cu imaginea morţii printre discuri de jazz şi ceai mate amar
dar nu ştii să taci când te apropii prea mult de aici şi acum ...
 
mai bine
să citim versuri până ameţim
să ne îndrăgos­tim fără speranţă de tot ce e mai precar şi mai pieritor în noi înşine
să ne aruncăm măştile unse cu ipocrizie  ale seriozităţii
să ne prefacem doar că ne luăm în serios
să tresărim din când în când mişcându-ne unul în visul celuilalt
nedumeriţi în răstimp de sunetul mătăsos al unui măr care cade în iarbă