Anticariatul

,

Anticariatul mă aştepta, parcă, să îi descopăr eleganţa. Dacă cineva mi-ar fi cerut să îi asociez un cuvânt, acela ar fi fost bijuterie. Într-adevăr, chiar şi de la distanţă îţi dădeai seama că înăuntru şi-au găsit loc bunul gust şi rafinamentul, eu însămi eram cucerită de impresia, destul de serioasă de altfel, că m-aş fi translatat pe unul din cochetele bulevarde pariziene, cu esenţele lui aerate şi boeme amestecându-se cu aroma de cafea columbiană şi mirosul discret de cetină dinspre brăduţii cochetaţi la stas. Mi-am revenit, sunt totuşi în oraşul pe care credeam că îl cunosc din scoarţă în scoarţă, şi totuşi, strada aceasta ascunsă este o descoperire cu totul neaşteptată, în contextul dispoziţiei mele de placiditate care m-a încercat până acum, pare o bijuterie încropită cu măiestrie dintr-o piatră oarecare. Încercam deja să descopăr firul surprinderii mele, să recunosc locul cu pricina, să mi-l imaginez aşa cum credeam că îl ştiam de mai demult, din plimbările mele anterioare pe acolo, şi totuşi nu recunoşteam nici măcar o amărâtă bornă a trecerilor mele anterioare. De când oare să nu fi fost pe aici? Nu puteam spune, nu îmi puteam explica misterioasa existenţă a anticariatului, nu îi puteam asocia nici măcar o plasare a lui într-un moment temporal anume, şi asta îmi provoca o oarecare nelinişte, pe care încercam din toate puterile să o astâmpăr. După câteva minute mi-am abandonat întrebările interioare într-un amărât ungher, încercând să mă las cu totul pradă surprinderii. O alee pietruită îşi făcea loc printre perimetrele cu iarbă proaspăt cosită, cât să te îndrume să treci pragul. Un gard scund, cu înflorituri de metal, de culoare neagră, părea să îi sporească farmecul şi îţi lăsa o impresie de familiaritate. Amplasamentul fusese ales cu grijă. Locul în sine degaja un sentiment dulce-acrişor de încântare, nu te-ai fi aşteptat să găseşti în spatele străzii principale un asemenea perimetru aerisit. Parcă ar fi fost păzit de labirintul de străzi pe care tu, ca viitor client important, musai ar fi trebuit să îl urmezi, aproape ca într-o iniţiere. Pur şi simplu îţi apărea în cale la fel cum apar minunile, şi ai fi spus, doar zărindu-l, că ai fost privilegiat. Prin fereastra uriaşă din partea stângă am întrezărit teancuri mari de cărţi care aşteptau să fie categorisite şi aranjate. În partea dreaptă, o altă fereastră lăsa la vedere contururi ademenitoare de alamă, pocale, statuete, păpuşi de porţelan, vechi monede, statuete din lemn şi alte obiecte uzuale, păstrate într-o stare excelentă. „Trebuie neapărat să intru!”, mi-am spus. Emoţia nu m-a lăsat nicio clipă în pace cât timp am fost înăuntrul celor trei camere ce adăposteau atâtea comori, că ai fi fost năucit. Într-adevăr, dacă te-ai fi oprit doar la picturile în ulei, nu te-ai mai fi îndurat să ieşi pe poartă. Era o zi de duminică, şi în mod obişnuit anticariatul ar fi trebuit să fie închis. Totuşi, înăuntru se aflau doi bărbaţi cu aerul pedant, purtând, cu vocea coborâtă, o conversaţie asupra căreia, mărturisesc, mi-aş fi aplecat şi eu urechea, că deh, mă cam încerca - păguboasă - curiozitatea, cu privire la tot ceea ce ţinea de mirobolanta descoperire. Nu am cedat însă ispitei, dintr-un respect adânc şi conform cu principiile mele elementare, de la care nu aş fi abdicat prea lesne. Aşadar, după uzuala formulă de salut, m-am îndepărtat suficient de mult ca să nu deranjez. Unul dintre bărbaţi era înveşmântat cu o robă lungă, neagră, era foarte înalt şi avea nişte ochi mari, pătrunzători. Cred să fi fost călugăr, aşa mi s-a părut, după haină, deşi eram încă oarecum contrariată de statura lui mândră, uşor înţepată. Glasul său blajin mi-a sporit însă impresia caldă pe care am trăit-o acolo tot timpul. Am fost lăsată să mă bucur în voie de vizita mea, cu toate că era duminică, ştiam, deja, că voi cumpăra ceva, dacă va fi cu putinţă. Mi-a atras atenţia o maşină de scris, nu era scumpă şi îmi satisfăcea oarecum dorinţa mea de a mă depărta cât puteam de mult de capcanele tehnologizării excesive, se supunea, de altfel, numai bine, restricţiilor pe care, poate naivă, mi le stabilisem. Nu ar fi avut nevoie decât de o panglică cu tuş, pe care aş fi găsit-o on-line. „Da, va fi certitudinea că această vizită a fost cât se poate de concretă”, mi-am spus, „Voi cumpăra această maşină de scris şi abia atunci voi începe să scriu viitoarea mea carte, aceea pe care mi-am dorit atât de mult să o scriu, la care m-am gândit de atât de mult timp, deja. Aşadar, o să o cumpăr.” Şi am cumpărat-o. Şi am găsit şi bandă cu tuş. Nu aveam decât să mă pun pe treabă. Au mai trecut însă două anotimpuri până când am început-o. Astfel m-am trezit că au trecut şi primăvara, şi vara, şi primele luni din toamnă. Nu face nimic. E mai plăcut să te dedici unei astfel de activităţi o dată cu ploile de toamnă târzie care bat cu degetele lor transparente în geamuri.


Comentarii

  • Younger Sister

    o schimbare de tonalitate, binevenită aş spune
    m-a fascinat anticariatul tău, de la primele rânduri; apreciez stilul succint şi puţin, discret incitant; aştept continuarea

  • imaginea utilizatorului elena katamira
    elena katamira

    cred ca suna un pic grabit finalul dupa toata detaliata introducere; mi-ar fi placut sa se prelungeasca momentul, sa divulgi mai mult, sa gasesti mai multe pretexte;
    pare ca ar fi un fragment din ceva mai complex, mi-a placut tare oricum.

  • poema

    Va multumesc, doamnelor, pentru trecere si insemnari, e doar un mic fragment din volumul 'Tresariri', aparut anul trecut, la o editura mai mica, locala. Ma bucur ca a placut.
    Elena, interesanta impresia ta cu privire la text, cred, totusi, ca daca as fi dezvoltat mai mult, poate s-ar fi pierdut din nota de mister, pe care am vrut-o prezenta, neaparat, acolo. Bineinteles, as fi putut scrie mai bine, asta incerc sa o fac cu a doua mea carte, aproape de savarsire, nu stiu daca o sa imi si iasa :)

Numărul de afișări

1937

Penițe

- Pentru a putea acorda o peniță trebuie să fii logat și să fi introdus cel puțin un comentariu sub acest text.
- Nu poți acorda decît o singură peniță unui text. Fie de aur, fie ruginită.


Cine a acordat penițe de aur

Younger Sister, elena katamira

Acțiuni

- Pentru a interacționa cu textul trebuie să fii logat.
- Pentru a putea publica un text aici trebuie să îți deschizi un cont pe Hermeneia.com