din când în când ne fac bine plecările
departe acolo unde cuvintele sunt doar niște resturi
din noi neinteresante pentru păsări o cameristă
așază cearceafuri albe impregnate cu lavandă
peste lume de ce m-ar durea rochia asta cu aripi de ce
n-aș învăța din nou mersul pe bicicletă trei lucruri sunt veșnice
zice înțeleptul trei iar eu încă încă încă am
buzunarele pline cu mărunțișuri
nu ne avem decât pe noi,  legământule
dimineața facem casă albă de calciu pe frunte
intrăm în ea ca într-o biruință
ca în steagul alb al pornirilor noastre
dar ne ies deodată urechile prin ferestre
și mâinile și picioarele ce casă mică avem,  legământule
parcă suntem doi melci uriași purtând aceeași cochilie
până ce trece roata căruței cu morți și ne desparte
du-mă în dragostea ta cea mare, legământule, și leagă-mă la ochi
să nu văd sfârșitul
orice conversație cu nimeni
se transformă într-o poveste despre cineva
o energie periculoasă alimentează motoarele
ține-te bine ține-te bine urmează un final
de data asta vom cădea în picioare, de data asta
nu vom cădea
nimic nu e real libelulele sunt din plastic cuvintele sunt de ceară
un pic de iad și ia foc totul un pic de foc și sfârșim în beție
omul fără chip rătăcește prin mine
eu tocmai i-am tăiat capul eu tocmai l-am ucis
cineva mă deșiră subtil frază cu frază ce mai rămân
o bucată de timp dezacordată măștile mele profunde
nimicul în care înmagazinez voci
certitudinea că ești deși nu știu cum ești și asta
îmi frânge noapte la jumătate dă-mi
dezlegarea tuturor peștilor începerea lumii noi
sunt un ieri al tău, Doamne, de vreme ce știi tot ce va fi mâine cu mine
sunt umbra ta aruncată peste o bucată de viață
te joci cu mine de parcă aș fi un șoarece
mă îngădui de parcă ți-ar fi milă
spun atâtea prostii tocmai pentru că te cred mult mai deștept decât sunt
cât să nu mă iei în seamă
cât să-mi rezervi un minut de nebunie și un loc etern
în miriștea ta
acolo voi avea destul timp să-ți povestesc cum stau lucrurile cu noi
poate ți-a scăpat ceva poate am înțeles eu greșit
de mi se  răsucesc  cheile invers blocându-mă în mijlocul traficului
pe contrasens virați virați
el încă mă iubește

*
în america e noapte
cineva își trage fesul pe ochi
cai verzi pe pereți numără nebunii și plâng
nevoia lor de mamă e mult prea mare
am chemat un nume în somn a venit
cine umblă pe taste să ia aminte la cuvintele înțeleptului
pe cărările boschetarilor nu-s lămpi de luminat
doar luna cea mare care ne înghite pe toți