Cad ziduri rococo

timp şi nisip

chipuri groteşti sculptate în întuneric de ură

lucruri, trupuri contorsionate lasciv, carbonizate înainte ca lumina să se fi fost ivit

shizofrenică stucatură a mileniului trecut: scheletul, trepiedul, minciuna, îndoiala

spoiala, tencuiala, totul şi toate ţărână, ţărână, ţărână

îmi sunt tălpile zdrelite  rădăcini de cassava la fiecare pas

dar inima, inima mi-e plină, o neasemuită iubire, acea muzică ce singură ea face să crească

pâinea cea fără de-amidon  a fiecărui ceas

soarele încă nu s-a ivit pentru cei ce păşim spre palat, doar mirosul de apă, de aer, de păine

cele cinci pâini de pe câmpurile şi grădinile Constantinopolului din maiaua Împărăţiei fără de sfârşit

şi peştii din Cornul de Aur vor hrăni  oamenii, oamenii, oamenii, spunea poetul

aerul cel plin de păsări, cerul, aripă în aripă zburând

 


Comentarii

  • poema

    Un poem al sfarsirii, un poem incarcat de întunericul care nu se mai sfarseste, nu se mai dizolvă, odată, în nimic, ca un fel de adancire continuă. "Dar inima..."
    Mi-a plăcut.

  • Younger Sister

    ... inima, acel loc misterios despre care anticii noştri şi nu numai, credeau că ar găzdui sufletul, sipet al iubirii; iubirea, singură ea ne poate salva, cât timp făclia rămâne aprinsă   
    cu preţuire,

  • imaginea utilizatorului Virgil
    Virgil

    de ce este încadrat textul acesta la revistă?

  • Younger Sister

    pentru că,

    nu mai regăsesc secţiunea jurnal;
    textul, l-am simţit ca o trecere în revistă; o trecere despre care nu ştiu dacă este poezie

  • imaginea utilizatorului Virgil
    Virgil

    Ok, cred ca ai citit textul acesta http://hermeneia.com/texts/transfigurare-hermeneiacom-partea-iv in care se explica ce fel de categorii de texte exista acum pe hermeneia.com. Acum, nu stiu in ce masura o "trecere in revista" este o categorie sau un stil literar. Nu cred sa fi auzit de asa ceva. Evident o "trecere in revista" poate fi un mod in care vrei sa scrii ceva. In orice caz o "trecere in revista" nu este o revista sau un articol jurnalistic. Termenul "revista" acolo este doar o coincidenta de vocabular. Deci incadrarea ta nu a fost buna. Daca textul tau s-a vrut un jurnal atunci este o proza. Pentru ca un jurnal este o proza. Nu vreau sa intru in prea multe explicatii dar categoria de "revista" aici pe hermeneia este menita sa contina articole literare, interviuri, poate recenzii, critica literara, etc. Chestii ce genul acesta.

Numărul de afișări

2616

Penițe

- Pentru a putea acorda o peniță trebuie să fii logat și să fi introdus cel puțin un comentariu sub acest text.
- Nu poți acorda decît o singură peniță unui text. Fie de aur, fie ruginită.


Cine a acordat penițe de aur

poema

Acțiuni

- Pentru a interacționa cu textul trebuie să fii logat.
- Pentru a putea publica un text aici trebuie să îți deschizi un cont pe Hermeneia.com