imaginea utilizatorului elena istrati

În fotografie

...
Alt

rochia albastră
o purta ea
era frumoasă
și era tânără
dar nu îi stătea bine
sufletul îi era cu o mărime mai mic
nici al tău nu mai era cu măsură
cel puțin nu așa cu mi-l aminteam eu
pe vremea când fulgerul venea dinspre strană
și mă certai ,,femeie, ție nu ți-e frica să vii aici?!”
nu, mie nu mi-e frică de oameni și de jucăriile lor de lemn
rămâneam să alăptez lângă icoana Maicii Domnului
mi-era rusine când îi puneam duminica o floare roșie în văzul lumii
și mai ales în văzul femeilor de ceară, uscate și reci
tot timpul acela am purtat
taina în crucea de la gât
umbra păcatului se lungea în amiaza oamenilor în negru
te-am numit Făt frumos din lacrimă apoi am orbit
te strigam
ghearele lor înroșite de psalmi te vânau
hăituiau
o iubire crescută pe florile ereziei
,,pe el, Doamnă, pe el?!”
apoi nu mai auzeam sufletul tău micșorându-se
dar știam că te-au prins
te-am visat venind
am plâns prăbușită pe lespezi
era o biserică neagră
sunt bine, mi-ai zis
au venit măicuțele
să mă ridice
,,duceți-o! să n-o vadă nimeni... așa!”
 


Comentarii

  • Younger Sister

    dacă încerc să-mi imaginez ce culoare ar putea fi sufletul, mă gândesc neapărat că acea culoare este albastrul şi povestea ta confirmă;
    un vot pentru cele câteva imagini intense, pline de dramatism:
    și mă certai ,,femeie, ție nu ți-e frica să vii aici?!”
    nu, mie nu mi-e frică de oameni și de jucăriile lor de lemn
    rămâneam să alăptez lângă icoana Maicii Domnului
    mi-era rusine când îi puneam duminica o floare roșie în văzul lumii
    și mai ales în văzul femeilor de ceară, uscate și reci

    tot timpul acela am purtat
    taina în crucea de la gât
    umbra păcatului se lungea în amiaza oamenilor în negru
    te-am numit Făt frumos din lacrimă apoi am orbit
    te strigam
    ghearele lor înroșite de psalmi te vânau
    hăituiau
    o iubire crescută pe florile ereziei

     

    • imaginea utilizatorului elena istrati
      elena istrati

      Da, sufletul ar putea fi albastru... iar pentru mine albastrul e abisal. Mulțumesc de apreciere si de empatie în privinta dramatismului :)

  • imaginea utilizatorului Virgil
    Virgil

    as fi scris doar "sufletul îi era cu o mărime mai mic"
    schimbarea planurilor si a timpilor verbelor in text, precum si folosirea prea accentuata a prozodiei face ca textul sa fie destul de greu de citit.

Numărul de afișări

2773

Penițe

- Pentru a putea acorda o peniță trebuie să fii logat și să fi introdus cel puțin un comentariu sub acest text.
- Nu poți acorda decît o singură peniță unui text. Fie de aur, fie ruginită.


Cine a acordat penițe de aur

Younger Sister

Acțiuni

- Pentru a interacționa cu textul trebuie să fii logat.
- Pentru a putea publica un text aici trebuie să îți deschizi un cont pe Hermeneia.com