Cântec de îmblânzit marea
Numele meu este Harishima, eu sunt cel care ţine în palmă un înger pe care îl poartă până la intrarea în templu. Nu foarte departe de mare, se ridică un templu de aur. E chiar luna, invidioasă pe dragoste, culcându-se, rotundă şi grasă, cu trupul ei de aur, mai sfânt decât lumea, undeva, aproape de mare, unde s-a născut, odată, iubirea. E chiar luna, stârnind furtuni şi maree. E chiar luna, învăţându-mă ca să calc peste ape. E chiar luna, înecându-mă, în timp ce păşesc către dragoste. Este luna, cuibărindu-se în inima dragostei mele, sufocând-o cu perle şi aur. E chiar luna, adormindu-mă cu lira ei de aur, cântându-mi încă la ureche. E luna, încâlcindu-mi visele, umplându-mi plămânii, prin somn, cu apă de mare. Numele meu este Harishima, eu sunt cel care ţine în palmă un înger. Odată am iubit o zeiţă. O sirenă. O ştimă. O chema Hanayome, ea era o fecioară din ape. Hanayome, cu părul ei de mireasă. Cum a mai privit, o zeilor, luna de aur, când a păşit, din apă, preafrumoasa Hanayome! Părul ei coborât, odată, din noapte, ochii ei – albaştri, frumoşi ca şi marea, cu pas de zeiţă a mării. Numele meu este Harishima, numele ei este Hanayome, adică mireasă. Cum a mai privit, atunci, zeilor!, luna, suindu-se, degrabă, deasupra! Seto no hanayome!1, i-am strigat lunii, iar luna s-a prefăcut atunci într-un templu. „Să duci, Harishima, îngerul acela în templu!”, mi-au strigat zeii, şi am lăsat-o, atunci, trist, pe draga mea Hanayome, undeva, lângă mare, cu ochii ei albaştri în lacrimi.
1 Seto no hanayome – Mireasa mea este o sirenă. (jap.)
Comentarii
Numărul de afișări
Penițe
- Nu poți acorda decît o singură peniță unui text. Fie de aur, fie ruginită.
Acțiuni
- Pentru a putea publica un text aici trebuie să îți deschizi un cont pe Hermeneia.com
Presupun că textul de față este parte din ceva mai mare. Din păcate pare să fie plin de stereotipii.
„se ridică un templu de aur / e chiar luna cu trupul ei de aur” - nu are rost a doua idee.
Luna invidioasă pe dragoste s-a culcat unde s-a născut iubirea/s-a cuibărit în inima dragostei... e mult prea dulceag, patetic, grețos. Ar trebui să sugerezi iubirea, să creezi ideea și emoția ei nu să-i spui pe nume, altfel ce rost are să scriem dacă nu creăm?
Lira de aur care te adoarme, mersul pe apă, ochi frumoși albaștri ca marea(unde e originalitatea?), la fel sugerează frumusețea, nu-i spune preafrumoasă.
Mda, daca ti-as lua foarte in serios comentariul, nu as mai scrie, niciodata. nimic. De fapt, aici e un cantec marin, si orice cantec tine intr-insul, dacă nu refrene, macar cuvinte cheie. In aceasta directie am scris. Si da, face parte asa cum este el, dintr-un proiect finalizat, in manuscris, in acest an. Cantecul cu pricina relateaza, de fapt, o poveste cantata, una sugerata si, cum am mai spus, fredonata. Ca el este dulceag, pe parcursul curgerii lui, poate asa ar parea, insa, cum am mai spus, trebuie privit ca pe un cantec in proza, cu mesajul lui propriu, construit in jurul mai multor idei filosofice, si nu ca pe o poezie canonica, tipica, impenetrabila, care, sigur, are cu totul alte ingreniente. Daca stai sa pui alaturi dragostea (sugerata, cum ai spus tu, dulceag) si infrangerea ei atipica, prin intrarea iubitului in templu, atunci ti-ai da seama, lesne, ca cititor, ca lucrurile nu sunt atat de dulcege pe cat ar parea.
De fapt, Tagore are poeme cantate astfel, in acest stil, nu ca am vrut sa imit stilul lui R. Tagore. Unele scrieri sunt simple si raman simple, centrate fiind pe firul filosofic conceptual, care le sta la baza si le construieste sensul.
Iti multumesc pentru opinie! Te astept sa revii, oricand, cu aceeasi ravna! :) Asa cantecul acesta nu s-a mai simtit neglijat! :)
Tagore a trăit între 1861-1941. Atunci se scria așa. Au trecut peste șaptezeci de ani, un update contextual și ideatic este necesar.
O, da... Ce bucurie să fiu măcar cu douăzeci de trepte sub Tagore, chiar şi după o sută şi ceva de ani... Asta e o onoare, Hialin! Iar ceea ce aş fi vrut să spun aici, este că unii autori rămân cu siguranţă valoroşi, chiar şi după o sută de ani... Cel puţin asta este părerea mea. Mulţumesc pentru (re)venire, te mai aştept!
Cu preţuire, Iulia