mi s-a părut că aveau ceva albastru în sărut
mimau aproape perfect
într-o oglindă deschisă leneşă spre  ea însăși
m-am ascuns în rostul lucrurilor
sau în acel pian despre care eu nu pot scrie
iar tu n-ai putut vorbi
în el stă ghemuită o iubire
cu oasele rupte și țipăt straniu
dispare  bezna
indescifrabilul din ochii tăi piere în măreția soarelui
în ziua din săptămână când te joci
de-a călăul iubirii așteptând o duminică normala și fără sfârșit
stii?...
dragul meu
ziua  aceea se cheamă veșnicie.