am plecat din ascunzişul acela mic
punctul de sub semnul meu de întrebare
şi mă regăsesc acum buric
un spartan cu picioare filiforme
aplecat peste mormântul proaspăt
al lui Menelau

în zilele cu soare
el îmi dădea mereu un telefon
Aşchiuţă ieşim la o bere?

ieşeam pentru că
în relaţia noastră Menelau a avut întotdeauna
ultimul cuvânt iar cum
prima bere o cerea mereu pe-a doua
la fel oricum orice lucru pe lumea asta îşi caută perechea
apoi perechea îi face plozi

iubiţi-vă şi vă-nmulţiţi
voi slăbănogilor !
striga Menelau
(care era un tip bine făcut)
din făina oaselor voastre
o să ne vină izbăvirea!

eu râdeam tâmpit de atâta alcool şi nu mă mai puteam gândi la altceva decât că e o mare nedreptate că alcoolemia e invers proporţională cu greutatea corporală în acelaşi fel în care intuiţia menelauică e invers proporţională cu dorinţa de a-nţelege formulele alea trigonometrice pe care eu i le aplicasem de atâtea ori înainte ca el să dea la facultate doar aşa ca să pice şi dup-aia să facă doi ani armata la marină

aş fi vrut să pot pricepe
ce vedea Menelau
când ochii-i deveneau sticloşi
când îşi pierdea privirea pe cer
pe undeva prin Lyra şi zicea
te văd te văd Aşchiuţă
bea berea aia pân-la fund!
 
eu mă conformam
pentru că în relația noastră Menelau
așa cum vă spuneam
a avut întotdeauna
ultimul cuvânt

apoi mie mi se făcea foarte rău
şi nici să vomit n-am putut vreodată
m-am născut
cu acest defect chestie care la o adică
m-ar fi putut costa
chiar viaţa?