Haiku - Strop de cer
, , , Mariana - Doina - 10/23/2015 - 08:09.
secetă mare –
pe fundul lacului
niciun strop de cer
Comentarii
Numărul de afișări
3971
Penițe
- Pentru a putea acorda o peniță trebuie să fii logat și să fi introdus cel puțin un comentariu sub acest text.
- Nu poți acorda decît o singură peniță unui text. Fie de aur, fie ruginită.
- Nu poți acorda decît o singură peniță unui text. Fie de aur, fie ruginită.
Cine a acordat penițe de aur
elena istrati, bobadil, Sixtus, elena katamira
Acțiuni
- Pentru a interacționa cu textul trebuie să fii logat.
- Pentru a putea publica un text aici trebuie să îți deschizi un cont pe Hermeneia.com
- Pentru a putea publica un text aici trebuie să îți deschizi un cont pe Hermeneia.com
Reușită construcția literară, tristețea metafizică și contemplativă, aș fi căutat totuși altceva nu acel „strop de cer” care este prea previzibil și prea metaforic (de evitat în haiku) în raport cu seceta.
Eu aș evita un titlu de tipul acesta.
E ca și cum aș pune unei poezii titlul „poezie” sau unei proze titlul „poveste”.
Nu am încercat să introduc o modalitate de impunere a unicității titlurilor sau numelor pe hermeneia, dar dacă va fi nevoie am să o fac. Pentru simplul motiv ca scopul unui titlu, la fel ca și scopul unui nume, este, printre altele, unicitatea, asigurarea capacității de distingere, diferențiere. Știu că există și alte rațiuni în spatele unui nume, sau unui titlul, dar am să mă rezum la acesta. Pe hermeneia, ca de altfel și în altă parte, cititorii pot căuta sau cataloga texte. Este foarte greu să faci asta dacă textele/titlurile nu sînt „catalogabile”, dacă au caracteristici care înpiedică catalogarea. Oricît de birocratic ar suna acest lucru, el este (cel puțin în acest context) necesar. Bănuiesc că fiecare autor vrea ca cititorii să îi poată găsi și identifica corect textele. Așa cum am spus, nu aș vrea să fiu nevoit să impun (administrativ și tehnic) unicitatea (cred că dacă doi autori vor să aibă cîte o poezie numită „serenada nopții”, au dreptul să o facă), dar dacă vom ajunge să avem o situație unde prea multe astfel de cazuri se repetă, sau se abuzează, vom fi nevoiți să luăm o decizie. Dacă numești un text haiku, cum vei mai numi un alt haiku? sau, este acest haiku, un fel de haiku suprem? nu știu ce să spun dar cred că ar fi mai bine să evităm astfel de situații.
Da, ai dreptate, Virgil. Să știi că și eu mă gândeam că ar trebui să le diferențiez cumva. Pe Hermeneia veche le numerotam... dar și alții ar putea face la fel și ar fi confuzii. Se știe că haiku-urile nu au titlu, dar am alte două idei, chiar trei: 1.un subtitlu în paranteză; 2.adăugarea unui cuvânt potrivit după o cratimă; 3. primul vers să fie subtitlu care să fie scris în același câmp cu titlul. (Am verificat: subtitlurile scris în câmpul aferent nu apar în lista de poeme publicate la profilul userului.)
În cazul de față: 1. Haiku (secetă); 2. Haiku - strop de cer; 3. Haiku - Secetă mare;
Aștept soluția cea mai bună. Deocamdată am ales varianta a doua.
Mulțumesc, Bobadil! Cred că „strop de apă” ar fi fost și mai previzibil, de aceea l-am evitat și am preferat singura „metaforă” acceptată în haiku, cea care este efectul oglindirii. Acest procedeu este preferatul meu în haiku :) Mulțumesc din nou. Îmi sunt de folos opiniile tale.
ok, Mariana, aici avem un amestec intre principii literare, functionare tehnică, utilitate, etc. Subtitlul este un cîmp distinct de titlu și tocmai datorită naturii lui facultative nu îl indexez așa cum facem cu titlul. Deci varianta adoptată de tine mi se pare cea mai bună acum.
Mai e ceva, eu ști ca haiku, ca specie literară nu are titlu. Tradițional am impresia că se folosea locul(localitatea) și data cînd au fost scrise. Pe mine nu mă deranjează dacă le numești „bucătărie 7 octombrie 2015”, sau „parc 15 septembrie '15”. Și pui haiku în subtitlu sau la cuvintele cheie. Ceea ce mă interesează este ca să existe un titlu distinct și indexabil.
Trebuie să găsesc o soluție, un fel de titlu care să nu influențeze deloc interpretarea haiku-ului. Interesantă ideea ta. Mai reflectez.
Maria, întâi vreau să-ți spun că mereu te-am citit nu doar cu plăcere, dar și cu interes și, de ce nu? cu o oarecare curiozitate născută din faptul că, aparent cel puțin, noi doi, deși aparținând aceleiași generații, scriem din unghiuri foarte diferite... iar asta îmi place!
Revenind la haiku-ul tău, reflecția ta spune limpede (ca luciul apei) cum omul privea apa și în ea vedea cerul... pe care acum nu în mai vede. Este indiscutabil un nivel al meditației pe care l-aș denumi reflexiv-gnostice. Eu îmi imaginez spiritul asiatic (de unde își trage seva acest gen literar) mult mai senzorial, static și fundamental agnostic. Tell me if I am wrong... În această idee, ultimul vers eu l-aș vedea așa „un fir de iarbă”. Să ne citim cu bine.
Da, se pare că scriem din unghiuri diferite, iar asta este datorită faptului că eu am ales să scriu doar în stil asiatic, un stil diferit de cel occidental, în opinia specialiștilor. Eu prefer stilul auster, minimalist, meditativ poate și datorită felului meu de a fi. În fine, indiferent ce stil adoptăm, important e ca scrisul să producă emoții artistice puternice.
În ceea ce privește afirmația ta, Eu îmi imaginez spiritul asiatic (de unde își trage seva acest gen literar) mult mai senzorial, static și fundamental agnostic, pot spune că, din câte știu, că e doar parțial adevărat. Haiku-ul, cel din zilele noastre, are următoarele coordonate: textul, care este liniar, imaginile care dau larghețe și simbolurile care dau volum făcându-l tridimensional. Simbolurile, aluziile induc starea de meditație, stare de „poem” pe care o trăiește autorul și lectorul. În poemul meu,„stropul de cer” simbolizează mult mai mult...poate legătura dintre terestru și celest, poate stropul de ploaie care este văzut ca o îndurare a cerului... poate alte și alte gânduri, idei, stări. Dacă mă rezum doar la un decupaj din natură, cum credeam odată, nu voi încânta decât privirea, sau poate nici asta... Cheia poemului este „puntea” dintre cele două imagini, acolo se naște și se consumă poemul - o complicitate frumoasă între autor și lector.
Desigur, pe fundului lacului în timp de secetă se pot găsi multe, dar eu mă opresc la acel ceva pe care doresc să îl trasmit, acel ceva care să producă starea de poem, de meditație.
Mi-a plăcut mult varianta ta, dar are alt mesaj, altă pistă. Ar fi un alt poem.
Mulțumesc frumos pentru interes, Andu!