atât de simple sunt lucrurile  încât nu le mai înțeleg 
precum un târg medieval  în centrul urbanizat 
rochia mea împâslită lângă umărul tău în frac 
trec pe la semafor cu cea mai mare grijă 
și totuși mereu o mașină e gata să dea peste mine 
mi se încrustează noaptea nedormită pe piele 
aerul mă ciuruiește ca o armă nedomesticită 
mi-e greață de toamna asta în care nu cad frunzele nu cad 
și viața se afișează în cel mai ieftin panou publicitar

cafenelele sunt prea profunde pentru mine 
un fel de portal din care n-aș ști să mai ies 
în câteva zile voi escalada orașul 
și de acolo voi măsura exact dacă oamenii sunt chiar atât de mici precum nu par 
iar luna doar o planetă nelocuibilă