Eram cu fața-n sus pe iarba verde
sub frunzișul dens al unui vechi arțar
și mă gândeam la clipa ce se pierde
într-un scop nedefinit sau în zadar

Eram în așteptarea altor clipe
ce vin mereu din timpuri viitoare
purtate pe-ale spațiului aripe
să se scufunde-n vremuri trecătoare

Cu fiecare clipă curgătoare
eu trec câte puțin în agonie
îndepărtându-mă de sfântul soare
pe marea stăpânită de vecie

Când vremea mea va trece-n amintire
voi fi un vis pe-a lumilor cortină
ce-a năzuit mereu spre nemurire
un basm uitat în marea de lumină