imaginea utilizatorului Sixtus

Vid

Textul a mai fost postat. Făcând parte din ciclul „Self”, îl re-postez.

Acest stâlp înfipt în pământ
sprijină cerul.
 
Îl urc.
 
În curând voi ajunge
în vârf e-un mesaj:
Aici se termină stâlpul.
 
Acum în mintea mea este vid.
Ei bine.  Realizează-l!
 


Comentarii

  • imaginea utilizatorului bobadil
    bobadil

    Ultima strofă, care este chintesența, ar trebui rescrisă pentru a evita redundanța dintre versurile 2 și 3. Iar faptul că textul a mai fost postat mă întoarce iar, ca pe o mașinărie stricată, la sesizarea mea că ar trebui portate aici de pe vechiul H textele autorilor, cel puțin, hai să zicem, ale celor înregistrați pe noul H. Mi s-ar părea un semn de respect reciproc și de decență. Eu unul, și o spun aici cu toată fermitatea, cel puțin în ceea ce mă privește, dacă acest lucru nu se va petrece într-un timp rezonabil dpdv tehnic, nu voi mai posta aici nimic, fără niciun fel de reproș sau ranchiună, dar pur și simplu nu mi se pare normală această stare de lucruri. Dacă ție Sixtus ți se pare OK, chiar te rog să spui, poate că eu exagerez, am nevoie de părerea altcuiva, în afară, desigur, de cea a realizatorului acestei noi versiuni H.

  • imaginea utilizatorului Sixtus
    Sixtus

    1. Da, voi opera modificarea sugerata. Prin inlaturarea redundantei sper ca textul sa capete concizie si o sugestie sporita. Multumesc.
    2. Nu stiu ce sa zic: daca trebuie sau nu reluate textele autorilor din vechea in noua Hermeneia. Ceea ce cred eu este ca, asa cum mi se intampla acum, unele texte din vechea H. as simti nevoia sa le repostez in masura in care ele se incadreaza intr-un nou ciclu care tinde sa se cristalizeze.

Numărul de afișări

1036

Penițe

- Pentru a putea acorda o peniță trebuie să fii logat și să fi introdus cel puțin un comentariu sub acest text.
- Nu poți acorda decît o singură peniță unui text. Fie de aur, fie ruginită.


Cine a acordat penițe de aur

bobadil

Acțiuni

- Pentru a interacționa cu textul trebuie să fii logat.
- Pentru a putea publica un text aici trebuie să îți deschizi un cont pe Hermeneia.com