erotice II
Virgil - 11/14/2015 - 00:44.
...
mi-am întrebat psihologul
ce este sexul
în clipa aceea ușa s-a deschis brusc
au intrat persoane un alt aer au ieșit
timpul
a trecut s-a făcut din nou liniște
se auzea ventilatorul computerului
și un vag scîrțîit de parchet
ca un dans misterios
eram amîndoi nemișcați
două momîi construite în jurul unor pupile rotitoare
tavanul
nu avea niciun fel de ornamente de ipsos
era doar un fel de protecție împotriva universului
o haină peste goliciunea vieții
într-un tîrziu mi-a răspuns calm zîmbind
că nu știe
Comentarii
Numărul de afișări
2606
Penițe
- Pentru a putea acorda o peniță trebuie să fii logat și să fi introdus cel puțin un comentariu sub acest text.
- Nu poți acorda decît o singură peniță unui text. Fie de aur, fie ruginită.
- Nu poți acorda decît o singură peniță unui text. Fie de aur, fie ruginită.
Cine a acordat penițe de aur
Sixtus
Acțiuni
- Pentru a interacționa cu textul trebuie să fii logat.
- Pentru a putea publica un text aici trebuie să îți deschizi un cont pe Hermeneia.com
- Pentru a putea publica un text aici trebuie să îți deschizi un cont pe Hermeneia.com
Domnule, sexul, ca si alte lucruri cum ar fi, de exemplu „iubirea” (despre care Băieşu zicea că „e un lucru foarte mare”) sunt nişte „chestii”, de asemenea, f. mari despre care, de obicei, vorbim doar „discuţii”. Sunt „chestii” despre care se poate vorbi doar cu o luciditate si „raţionalitate” a iraţionalului. Sunt „chestii” care nu pot fi definite univoc. Sunt chestii despre care nu se poate vorbi decât prin sugestie. Şi acest lucru nu-l poate face decât „poeticul”. Nu se poate vorbi nici măcar „filosofic” aşa cum are pretenţie aşa numita „filosifie analitică” – azi la modă – care vrea musai să propună „lămuriri conceptuale”, deci tot univoce.
Cred că trebuie să avem tot timpul în minte că „poezia nu e făcută nici din cuvinte şi nici di idei, ci din sentimente” (Nichita Stanescu), iar sentimentele înseamnă „trăiri” exprimate cât mai sugestiv; cu cât sugestia este mai „polisemantică”, cu atât ea este mai larg percepută. Problema apare atunci când polisemantismul devine atât de mare, încât nu se mai înţelege nimic. Ei aici, e aici…acum intervine „arta” autorului.
După toate aceste gânduri gen „panseuri ale lui Gâgă”, voi spune despre textul acesta pur şi simplu că „mi-a plăcut”. Sper că „am realizat” un comentariu suficient de pertinent care să justifice, cum scrie la „reglemernt”, un vot pozitiv.
mortul vrea să bea un cico! era o parodie de pe vremea noastră, nu mă împac cu frazarea din incipit, normal, timpul trece, sau stă pe loc, sau câte și mai câte chestii face timpul, nu? dar deobicei el trece nu-i așa, parchetul scî(â)rțî(â)ie Doamne cî(â)ți de „î”(„â”), tavanul nu are ornamente de ipsos deloc-deloc, probabil că mai nou ornamentele sunt din rigips, nu? iar psihologul cred că era specialist în medicina muncii, deoarece e mai greu de crezut că nu știa măcar așa, de dragul consultației incluse în abonament (se pare că prin state voi toți aveți psihologi vezi versul „mi-am consultat psihologul”, pentru că eu, din câte cunosc autorul, nu cred că ar avea nevoie de așa ceva, dar mă rog, ce știu eu?) ce este sexul.
Poemul este slab și, vorba Gorunului, cred că am scris un comentariu destul de așa și pe dincolo bla bla bla (re ante-comentariul mai plin de ghilimele decât Dr Evil și Mini-Me în Austin Powers, atât de multe încât eu sincer nu am mai înțeles nimic din acesta, dacă e pe bune sau la șto) cât să îmi justific votul negativ, pe care, totuși doar îl exprim, nu îl și înfăptuiesc... CĂCI sper-că autorul va mai lucra pe acest text.
Cam asta e. Da mie tot mi-a placut caci in final psihologul habar n-are/
Domnule Manolescu, pot să confirm că este suficient de regulamentar. Nu trebuie să vă faceți nicio problemă. Ba chiar mă bucur că acest text, așa și atît cît este el, a reușit să genereze observațiile pe care le-ați făcut. Evident se poate spune multe despre text și nu aș vrea să cad în ispita de a mi-l comenta singur. Dar este un text care pînă și mie îmi place foarte mult. Tocmai pentru că mă lasă cu foarte multe întrebări. De ce neapărat o discuție cu un psiholog și nu cu altcineva. Oare un filosof sau un mefic nu ar fi fost mai potriviți? Și totuși autorul folosește un psiholog. Apoi, oricît ne-am bucura de eșecul și abdicarea psihologului (deci un fel de „V-am spus eu că așa o să fie!”), totuși din perspectivă subiectivă omul a rămas tot fără răspuns. Și da, de ce parchet? De ce tavan? De ce timpul? Părerea mea este că acest text nu numai că nu reușește să dea răspuns întrebării inițiale dar ne lasă cu și mai multe întrebări de cît am avut la început.
Bobadil, nu știu cum să îți spun, dar am impresia că tu cazi într-un fel de extreme. Pui și prea multă inimă, și prea multă minte cînd te apropii de acest text. Și asta te face să devii artificial și dezarticulat. Te face să pierzi din autenticitate. Eu îți recomand să te relaxezi. Pe bune. Sînt convins că în felul acesta vei înțelege mai mult din text.
Și mai e ceva. Am observat de la o vreme că ai făcut un anumit gen de obsesie pentru persoana mea. Personal nu mă afectează. Dar mă tem că, la fel ca orice altă obsesie, te împiedică să mai funcționezi normal, te dezechilibrează. De exemplu, una din implicații este faptul că și în textul acesta, ca de altfel și în altele, tu nu mai vezi eul poetic absolut deloc. Și ajungi să îl confunzi cu mine. Și mai sînt și alte efecte negative pe care le are obsesia asta pentru tine. Nu pot să spun decît că singurul care are de pierdut ești tu. Trebuie să îți revii. Nimeni însă nu te poate ajuta. Trebuie să o faci tu.
Daca se poate, ca Dvs. sa re-postati textul "Ceaiul oolog". Pentru mine, cred ca este unul dintre textele cele mai bune ale Dvs. Sunt curios cum va fi privit azi de catre comentatori.
P.S. Dialogul Dvs. cu Boba, asa cum uneori se intampla, incepe sa devina distractiv atata timp cat nu depaseste unele limite. Si inca nu le depaseste.