îți scriu din casa cu pereți din satin
precum corsetul
mi-e sufletul plin de emoticoane
de bule din bine gazos
de cuvinte îndesate în ochi prin monitoare
ce se preling tandru pe obraji, pe bărbie 
ca un sos la care mama a mestecat încet îndelung 

da, sunt bine, am un rebus nou
luminile din brad încă ard
telefonul e la încărcat 
muzica îmi înfundă căștile 
și lumea își agață pozele pe facebook
precum hainele pe umerașe 

nu, nici eu nu am avut timp
când iubesc eu
sun și închid 
sun și închid 
sun și închid 

(motto pentru strofa trei: "Never leave a message for someone you really want to reach. 
No, you keep phoning and phoning until someone picks up - out of anger 
or curiosity or fear - and then you blurt out whatever words will keep them on the line"- gillian flynn)

nu, nici aici nu a nins decât în filmele
cu julie andrews
și aștept să se termine programul de revelion
cu un artificiu neaprins în mână 
dar timpul
ca un pulover deșirat la coate
mai scoate încă o zi
încă un ochi
încă un minut
care trebuie umplute cu ceva
când nu ești 

să închidă cineva geamul
aud vecinii turnând ultima sticlă de vin
pământul scrâșnind în jurul axei spre încă o linie în calendar
glasul de carton al copiilor 
zâmbind pe cutiile de cereale

am mâinile reci și vreau să te cuprind
tandru fluid și total așa cum lava
iubește carnea celui ce fuge prin cenușă 
din calea apocalipsei
pune cartea jos
trage concluzia și semnează 
termin acuși poemul

da, apoi putem fugi în japonia