sub pretextul bunului simț
îmi pun frîu limbii
adevărul e că a zecea muză nu vrea
să-mi dezlege cuvintele
de o vreme încoace trăiesc așa cum trăiesc începuturile care
nu-și amintesc nimic din trecut ba încă
mă trezesc înfășurat în tăceri meditații și visuri contagioase
ca de exemplu sar fără parașută de la mii de metri înălțime
pentru că știu că jos mă prind rîsetele ninei și grației
vecinele mele

asta n-ar fi tot dacă aș socoti
că vîrsta mi-e pusă sub lupă
sub acel microscop telescopic folosit adesea la
înlăturarea ecuațiilor abstracte / teoremelor false
în urechi anii se aud ca gongurile unui clopot care bate
exact la ora 12 exact din mijlocul secolului
al doisprezecelea

lumea își duce existența în capul meu
ca o părere bizară
pe scaunul acela înalt stă judecătorul
de la curtea supremă cu ciocanul în mînă
scufundat de la gît în jos în dragoste de oameni mă declar vinovat
cum parfumul e/ar fi vinovat de relații secrete

blînd ca lumina
cîndva obiectul propriilor gînduri
mă sfărîm în bucățele de om
mă încovoi în forma literei C
ceasul din inimă îmi bate tot mai slab de parcă
bateriile nu mai trag la aceeași căruță
doctorul mă găsește perfect sănătos îmi spune să iau
două pahare de vin pe zi o oră de somn și două ore de înot la bazinul olimpic
dacă vreau să ating din nou acei cîțiva cai putere
pe care-i aveam cu un sfert de secol în urmă

traversez orașul în termenii melcului
la semafor ploaia se oprește să trec
neștiind încotro să merg mă hotărăsc să mă-ntorc
și s-o iau de la capăt