rămân să pun într-o lumină mai bună ceea ce simt
trăiesc fără să trag de timp
uneori ajung să-mi pun mâinile în cap
când mi te amintesc 
ca pe o vreme a ploilor scurte de vară

presimt că în curând ne vom abandona umbrele
la graniţa dintre cer şi pământ s-au rupt vârfuri de aripi
cadenţa pe loc ne-a bătătorit sângele în tălpi

de câte ori te caut în ceaţă
soarele  face tatuaje din tuşul cuvintelor prea neglijate
gândul de bine taie din gratiile atâtor  împotriviri
prin privirea descumpănită închipuirea  duce pietre în interiorul unei inimi părăsite
mintea dă la o parte vălul
 ca o mireasă în aşteptarea mirelui
şi-a umezit buzele cu numele tău