mirosea a lună privirea lui
el- a fân, a rouă, a lemn din Ardeal
apoi a tăcere
 
florile, despuiate vrând-nevrând pe la prânz
se-mpotriveau nerăbdării unui gând zimţat
ca nişte liceene între a săruta şi a se lăsa sărutate

spre seară
el se întinde pe iarbă
sângele urcă în cireşe de mai
apoi şi în cele de iunie
pieptul lui se face prăpastie
ea cade din visul cu maci
şi-şi ascultă ecoul

,,Nu, nu te trezi... încă n-am terminat!’’