Resurecție
În vremea mea mi-am privit și eu mîinile și am înțeles:
semăn cu mama.
Din încheieturi mi se scurge viața și prin vîrful degetelor se întoarce în sine,
în funcție de anotimp. Jonglez cu viața, o dau și o primesc.
Fie că le așez una lîngă alta în rugă, fie că le lipesc de lutul gol,
tot ca ea sînt și eu.
Nu demult mi-a murit Yorick – era blînd și supus în mîinile lui Hamlet
și tot el mă privea de lîngă oglinda Mariei din Magdala.
Din fumul țigărilor îmi apăreau printre degete mici păianjeni negri
pe care îi striveam rînd pe rînd…
dar azi înviaseră cu toții și țopăiau triști pe dușumeaua murdară.
Nu știam că pînă și ei învie.
Acum îi vorbesc fiului lui Yorick, în timp ce prin pulsul din degetele mele
încă mai trece soarele de ieri către mîine:
și tu preabunule semeni cu tatăl tău.
Comentarii
Numărul de afișări
Penițe
- Nu poți acorda decît o singură peniță unui text. Fie de aur, fie ruginită.
Acțiuni
- Pentru a putea publica un text aici trebuie să îți deschizi un cont pe Hermeneia.com
O poezie bine “construită”. Atât de bine încât construcţia îţi fură vederea şi scapi printre degete poezia. Pacat.
Onorată de trecerea dvs. domnule Sixtus. Nu înțeleg ce defect găsiți în construcția acestei poezii și nici de ce ”construcția” bună dăunează și nici cine scapă din vedere ”poezia”. Autoarea sau cititorii? Nu știu, dvs. știți mai bine. Adevărul curat e că a fost - poate vă dați seama de asta - o poezie absolut și integral spontană și cîtuși de puțin o construcție elaborată cu ideea de a fi cît mai bună. A durat cîteva minute să o scriu (spre deosebire de alte poeme ale mele), dar nu este superficială și a fost scrisă desigur cu inima și sufletul mai degrabă, nu cu rațiunea de a construi. De aceea mă miră concluzia dvs. ”Poezia”, în opinia mea, tocmai că nu trebuie să fie absolut rațională și exactă, e uneori mai bine să fie spontană, ca aceasta.
Revin, domnule SIxtus - poezia aceasta mă reprezintă întrutotul, poate mai mult decît alte texte ale mele. Tocmai fiindcă am scris-o pe merăsuflate, dar ținînd frînele rațiunii strîns. A fost ușor de scris dar nu e superficială - dar e mai mult suflet decît rațiune, recunosc. Fiind scrisă repede, nu înseamnă că este ”dictată” de veo forță din inconștient - de exemplu spirite din vechime sau din prezent, în definitiv același lucru. Există în psihologie sau în științe oculte ipoteza scrisului automat, poate plecînd de la ideea că ex nihilo nihil. Orice gînd al unui om care se materializează în scris este desigur influențat de alte spirite - nu este posibil altffel domnule SIxtus, tocmai fiindcă rațiunea umană nu este perfect cunoscută și nici un robot absolut perfect și nici nu este dictafon. .Toate poeziile pe care le-am scris, inclusiv cele scrise rapid, sînt perfect controlate de filtrul rațiunii mele în curgerea și sedimentarea lor. În mod paradoxal, mereu cînd o poezie mă reprezintă mai mult, adică este scrisă și rapid, dar cu controlul rațiunii - și este mai aproape de suflet și sentimente diferite ale mele - în mod paradoxal mereu primesc aceeași reacție din partea dvs sau a altor cititori. Apoi eu explic la fel ca acum, apoi mă opresc din scris, oricât aș simți nevoia, fiindcă îmi dau seama că poeziile mele, mai ales cele curat sincere și deschise, nu plac nimănui. Pe de altă parte, aș putea la limită să interpretez comentariul dvs. drept compliment, fiindcă o ”construcție” bună înseamnă de fapt o poezie bună, cel puțin în concepția mea și avînd în vedere cele explicate mai sus.
P.S. Am încercat să corectez, fără succes, în comentariul meu de mai sus pseudonimul dvs., desigur că nu am vrut să scriu SIxtus, ci Sixtus, dar a ieșit de două ori greșit, printr-un automatism al scrierii la tastatură, ceea ce este absolut normal, cum am explicat și despre scris ca metodă sau unealtă a unor încercări de literatură - și ele tranzitorii pe acest pămînt.
Doamnă/domnişoară Cristina,
Esti unul dintre autorii pe care îi urmăresc. Ce am scris a fost impresia imediata dupa parcurgerea textului. Ea imi ramane si dupa ce l-am recitit. Este prea ”bine construit” (nu ştiu cum să spun altfel) încât te concentrezi asupra « construcţiei » şi nu asupra faptului că ea este locuită. Este doar o impresie pe care am tinut sa ti-o transmit si atata tot. Si nici nu cred ca trebuie prea mult luata in considerare. Pentru mine, asa cu am spus, contează faptul că urmăresc ce postezi (si nu numai aici).
Mulțumesc domnule Sixtus pentru clarificare. În lumea noastră trecătoare a cuvântătoarelor mai aparte, ființe cu prelungirea creierului în scris, este o mirare să fim numite constructori. Vreau să spun că orice construcție poate fi demolată sau mutată pe alt teren, ce e drept cu prețul memoriei vii a lucrurilor care au fost zidite în ea. La asta mă gândeam: că anume s-ar părea că o poezie în forma ei originală mai bine construită e mai durabilă. Dar oare e așa? Oricum, eu nu am intenționat acest lucru. Îmi pare bine că urmăriți ce postez, e fericirea de a pîlpîi, e o sclipire a fluturelui din mine. Eu exist uneori dar și ființez prin ea. Dacă reușesc un poem de acest gen - e doar o garanție că eu cel puțin îl voi ține minte mai bine sau mai mult timp și aceasta e o gimnastică necesară spiritului. Este acel moment în care ceea ce scriu devine un fel de ceea ce citesc. Vă mulțumesc pentru urmărirea textelor mele.