nu mai vorbim de mult aceeaşi limbă
nu mai împărțim cerul noaptea
lăsând mângâierea să ne treacă prin oase

când eram copii o luam mereu de la capăt 
dacă lucrurile luau o întorsătură greşită 
începeam jocul din nou

acum semănăm tot mai mult 
cu bătrânii aceia de care râdeam pe înfundate 
când eram mici
deşi eu simțeam mereu cum pierdeam 
cu fiecare râs o bucată de inimă 

nu te lăsam să-mi vezi îngerul ascuns înăuntru 
partea luminoasă din mine zbura
mai sus decât norii 

acum singurătatea creşte între noi ca o iarbă
ascult zgomotul prezentului cum sapă 
conştincios în jurul meu

femeia din mine dansează singură