am găsit cel mai singur copac din univers aș zice 
universul meu avea câțiva metri pătrați 
se ducea în sus și cobora la vale uneori și uneori 
era întins ca o câmpie fără stăpân, nelucrată, sălbatică, de vânt 
mi-am zis copacul asta o fi aici pentru mine, ce să fac oare cu el 
ce să îi spun, cum să-l ating, să-l privesc, să-l numesc, să-l iubesc 
ca să-i împlinesc menirea 
era roșu, crengile lui fără frunze păreau venele aerului în care se aruncase ca un strigăt parcă, era singur mai ales 
el și eu înmulțindu-i singurătatea, lipită de el, neînțelegând 
cine și de ce ar fi născocit un așa decor

fiecare om are un copac destinat, da ce trist și neinspirat și adevărat e sfârșitul acestui poem 
o cutiuță la capătul universului ăluia mic sau foarte mic 
e tot ce rămâne