Unde
- Ce-ți place să faci?
- Ce-mi place să fac?
- Citește ceva vesel sau uită-te la o comedie!
- O să citesc ceva vesel sau mă voi uita la o comedie.
- Nu te doare nimic, de ce te complaci să-ți plângi de milă?
- Nu mă doare nimic, de ce mă complac să-mi plâng de milă?
- Uite, afară e soare, sunt femei frumoase, reale, nu himere!
- Da, afară e soare, sunt femei frumoase, reale, nu himere.
- Nimeni nu vă dădea vreo șansă.
- Nimeni nu ne dădea vreo șansă.
- Nu te lăsa pradă melancoliei!
- Nu mă las pradă melancoliei.
- Nu lăsa tristețea să te cuprindă!
- Nu las tristețea să mă cuprindă.
- Nu trăi în trecut!
- Nu trăiesc în trecut.
- Nu te mai gândi la ea!
- Nu mă mai gândesc la ea.
- Nu te mai iubește!
- Nu mă mai iubește.
- Nu te-a iubit, de fapt, niciodată.
- De fapt, nu m-a iubit niciodată.
- I s-a părut că te iubește, deci, n-o acuza!
- N-o acuz, i s-a părut că mă iubește.
- Au trecut ani, ar fi trebuit s-o uiti…
- Au trecut ani, ar fi trebuit s-o uit.
- A fost doar o aventură, o experiență.
- A fost doar o aventură, o experiență.
- În primul rând pentru ea.
- În primul rând pentru ea.
- Dar și pentru tine…
- Dar și pentru mine.
- Nu trebuia să te bagi în așa ceva.
- Nu trebuia să mă bag în așa ceva.
- Fii sincer și recunoaște că nici pentru tine nu a fost dragoste!
- Sunt sincer și recunosc că nici pentru mine nu a fost dragoste.
- Ți-a plăcut doar să…
- Mi-a plăcut doar să…
- Era o chestie care trebuia să se termine!
- Da, trebuia să se termine.
- Ar trebui să te mulțumești cu ce ai trait -mult, puțin- alături de ea.
- Ar trebui să mă mulțumesc cu ce am trait -mult, puțin- alături de ea.
- Las-o să-și trăiască viața!
- O las să-și trăiască viața.
- Abia acum iubește cu adevărat.
- Abia acum iubește cu adevărat.
- Nu mai repeta ca un papagal ce ești!
- Repet ca un papagal.
- Ești bolnav, ești nebun, ești fără scăpare!
- Sunt bolnav, sunt nebun, sunt fără scăpare.
- Trebuie să înțelegi, o dată pentru totdeauna: ești penibil!
- Trebuie să înțeleg, o dată pentru totdeauna, că sunt penibil.
- Să știi că regretă sincer trecerea ta prin viața ei.
- Știu că regretă sincer că am trecut prin viața ei.
- Dacă ar avea o putere supranaturală, ar face în așa fel încât perioada aia să nu fi existat.
- Dacă ar avea o putere supranaturală, ar face în așa fel încât perioada aia să nu fi existat.
- Ar fi fost bine să nu te fi cunoscut niciodată. Și pentru ea. Și pentru tine.
- Pentru mine ar fi fost bine să nu mă fi cunoscut niciodată?
- Ce e cu tine, de ce nu vrei să te ridici din praf, să te scuturi și să mergi mai departe?
- Ce e cu mine, de ce nu vreau să mă ridic din praf, să mă scutur și să merg mai departe?
- Înțelege: ești ridicol!
- Înțeleg că sunt ridicol.
- Râde lumea de tine, chiar nu-ți pasă?
- Râde lumea de mine, chiar nu-mi pasă?
- Îți pasă, dar nu ești în stare să tragi de tine.
- Îmi pasă, dar nu sunt în stare să trag de mine.
- N-am cum să te ajut dacă tu nu vrei.
- N-ai cum să mă ajuți dacă eu nu vreau.
- Nimeni nu te poate ajuta dacă nu o scoți din minte.
- Nimeni nu mă poate ajuta dacă nu o scot din minte.
- Vrei s-o scoți?
- Vreau s-o scot?
- Eu cred că vrei, dar nu reușești pentru că nu ești întreg la cap!
- Tu crezi că vreau, dar nu reușesc pentru că nu sunt întreg la cap.
- E fericită, pentru ea nu exiști!
- E fericită, pentru ea nu exist.
- De ce nu poți exista pentru altcineva ori măcar pentru tine?
- De ce nu pot exista pentru altcineva ori măcar pentru mine?
- Nu uita să-ți iei medicamentele!
- Nu uit să-mi iau medicamentele.
- De ce ți-ai scos perfuzia?
- Oare de ce mi-am scos perfuzia?
- Ce ne facem cu tine, că nu te putem ține aici la nesfârșit?
- Oare ce-o să vă faceți cu mine, că nu mă puteți ține aici la nesfârșit?
- De ce nu dormi?
- De ce nu dorm?
- De ce nu mănânci?
- De ce nu mănânc?
- Unde-ți sunt prietenii?
- Unde-mi sunt prietenii?
- Unde ți-e viața?
- Unde mi-e viața?
- E cu altcineva.
- E cu altcineva.
Comentarii
Numărul de afișări
Penițe
- Nu poți acorda decît o singură peniță unui text. Fie de aur, fie ruginită.
Acțiuni
- Pentru a putea publica un text aici trebuie să îți deschizi un cont pe Hermeneia.com
De ce ai incadrat textul acesta la proza si nu la teatru?
acolo e locul potrivit.