noaptea în care am vindecat luna de pe cer
trează la patru dimineața, februarie în a patra ei săptămînă,
luna în ultimul ei pătrar, femeia cu viață de mai mult de patru decade
cu dezgustul de a citi un roman, rău ca toate romanele la ora aceasta a dimineții, cu aceleași ape tulburi hiperrealiste pentru ea,
răul necesar fiindcă mereu rămîne instinctul vital, fiindcă supra-viețuirea nu e logică pentru muritorii de rînd, precum acest gen de femeie
cu bagaj de cuvinte și amintiri, cu astenia de a-și căra trecutul între noapte și zi, femeia singură care execută mișcări de extensie a brațelor pentru a diminua disconfortul,
privește pe fereastra cu sticlă, gîndește ce minunat că are curent electric în casă și pat în care să doarmă, își amintește lespedea de mormînt dată la o parte în fața capelei din cartierul ei și inscripția nihil sine deo lîngă vulturii aurii străjeri pe poarta cu lacăt și drugi de oțel,
simte temperatura cum va crește peste 10 grade celsius în acest februarie și ea stînd la fereastră o doare că luna, această împărătiță coborîtă dintr-o icoană,
abia se vede Dumnezeule, un abur ca de moarte o înfășoară dar nu e haloul ei, ea abia dacă mai strălucește pe cerul senin și mijlocul ei e rupt ca fibulele antice descoperite de arheologi, ca o fractură de os subțire privită la radiografie,
și, veghind-o, ea strălucește mai tare și urcă din hăul ei de dedesubt, tot mai calmă și frumoasă, fără fisură,
cu stelele picotind înspre zori,
și apoi iată-l, izbucnește din nou, soarele orb, cerc de foc în care au murit din nou toate stelele, și cerul care se înfierbîntă mai mult decît spera ea acum
Comentarii
Numărul de afișări
Penițe
- Nu poți acorda decît o singură peniță unui text. Fie de aur, fie ruginită.
Cine a acordat penițe de aur
Cine a acordat penițe ruginite
Acțiuni
- Pentru a putea publica un text aici trebuie să îți deschizi un cont pe Hermeneia.com
un text interesant, de stare, însă greu de catalogat în opinia mea drept poezie, asta desigur dacă nu cumva putem considera orice text cu valențe literare drept poezie
am urmărit cu atenție diacriticile și sunt perfecte prin tot textul și am făcut asta doar pentru a vedea dacă la final chiar așa ai vrut să scrii... dacă nu e un typo (probabil nu), mie nu mi se pare OK exprimarea spera ea acum în acel loc
da, eu așa scriu acum, respect buchea cărților din tinerețea mea - mi se poatrivește mai mult - știu sigur că nu demult încă erau cărți tipărite, nu mai țin minte editura, după regulile vechi
oricum mie îmi place mai mult așa, mi se pare mai firesc și mai sînt unii pe Hermeneia cu aceeași idee, am revenit și eu acasă la mine
niciodată nu am putut să spun sunt și sînt mi se pare mai frumos în românește, mai aproape de ceea ce e sfînt
”spera acum” este o exprimare cu iz familiar, consider că se acceptă, îmi aduce un plus de autentic, centrează poezia pe personajul principal, nu pe lună sau stele
nu știu drept ce califici tu textul meu, foarte mulți oameni de litere, și din România, consideră poemul în proză o specie aparte de poezie, eu îți recomand să citești de exemplu René Char, sau Cesare Pavese chiar dacă au fost demult la modă, poeți care mie mi-au plăcut mult, se simte influența, dar sînt eu însămi în această poezie sau poem. Sunt destui alții -- și în cazul meu separarea strofelor nu este arbitrară, ascultă de logică
versurile sînt poate prea lungi dar poți să ți le imaginezi pe o pagină îngustă, unde ar apărea tăiate și indentate de la sine
mulțumesc pentru trecere și semnul de lectură
Cineva, pe care îl ştim cu toţii, spunea (citez din memorie) că poezia nu e făcut nici din idei şi nici din cuvinte, ci din sentimente. Iată un text în care, după umila mea părere, cuvintele şi ideile se transformă în sentimente. Daţi-mi voie să adaug, de fapt, în ”trăiri”. Şi, ceea ce mai e de subliniate, în ciuda ”simplităţii” mijloacelor de expresie.
Sînt foarte bucuroasă că dvs., domnule Manolescu Gorun, ați apreciat această poezie. Cred că aveți dreptate că mijloacele de expresie sînt simple, comparativ cu alte genuri de poezie. Am citit acum unul din prozo-poemele dvs. și îl consider frumos. Sentimentele da, pot compune o poezie, dar poeții sînt meșteri în fierăria cuvintelor, așadar supuși logicii limbii.
Am vorbit de simplitatea mijloacelor de expresie si nu despre simplismul lor ceea ce este cu totul altceva. Cred ca acum o sa intelegi mai bine com-ul meu la un alt text al dumitale cand spuneam ca "forma", ce parea "lucrata" intr-un fel chiar atractuva, ascundea "trairile" poeziei. Si asta, in ciuda faptului ca ea fusese scrisa dintr-odata, prin dicteu automat, asa cum ai mentionat in comentariu.
Orice, domnule Manolescu, numai dicteul automat nu. Chiar nu înțelegeți? Știu, în aparență părerea dvs e proastă despre mine, dar refuz să accept sau să cred că dvs. chiar credeți că eu am fost victima dictării automate. Mulțumesc pentru înțelegere, dacă înțelegeți. Dictarea automată - care ne duce cu gîndul la psihiatrie și boli așa zis, care de fapt nu există, sau la dadasim și suprarealism, sau la științe oculte și paranormale - unde veți găsi că tronează ca obiect de studiu și ca regină, această idioată invenție a intelectualilor ”de dreapta”, numită dictare automată ( pe lîngă multe altele), nu a făcut parte din viața mea. Am fost o femeie săracă și cu drag de muncă, persecutată numai pentru că nu am avut bani de mică - iar dvs. acum, faceți corp comun cu cei care defăimează oameni cinsitiți cum am fost eu ( numită bolnavă psihic deși nu am greșit nimic și nu am avut nici cel mai mic defect de caracter sau boală psihică) , doar în numele intereselor lor de castă. Eu aș fi preferat să mor decît să fac așa ceva. Nu înțeleg de ce trebuia să mă loviți agresiv, eu nu am fost niciodată, absolut niciodată agresivă și nu m-am înșelat niciodată și nu am jignit pe nimeni. Oricum, nu voi mai reveni niciodată pe Hermeneia, nu are niciun rost. Mulțumescpentru comentarii, dar prefer singurătatea unei ipocrizii urîte.
Domnule Sixtus, vă rog un singur lucru - să îmi iertați izbucnirea de mînie pe care dvs. nu o meritați oricum. Am dreptate, dar nu trebuia să mă înfurii. În rest, vă ofer cu drag adresa noii mele căsuțe literare, cu texte vechi selectate și tot ce mai scriu în continuare, așa cum aș invita un prieten la o ceașcă de ceai sau la o masă: https://muzelealbe.wordpress.com/
Sa-ti raspund sau nu? Doar o intrebare: cu mine, inteleg sau incerc, dar cu Hermeneia ce ai avut?
P.S. in rest, asa cum am facut si pana acum, pe scriitoarea Cristina Moldoveanu o voi urmari in continuare. Pentru ca ma intereseaza.
Sincer, nu am înțeles mare lucru din polemica de mai sus în afară de probabil multă frustrare din partea autoarei care nu reacționează OK la critici... cu atât mai puțin am înțeles penița de aur a D-lui Manolescu, lucru care mă determină să acord prin compensare o peniță rugintă, pentru că acest text este așa, cât se poate de comun la locul său.
Și rog Consiliul H poate să considere a șterge ambele penițe și să lase textul așa, simplu, cum e el... un text prozaic
Andule, controversa este mai bună decît liniștea. Părerea mea este că textul este bun. Nu înțeleg de ce, după ce Hermeneia i-a oferit un spațiu aici Cristinei, ea se supără, tam nesam, pe sat. Mai ales că i s-au răbdat multe ieșiri în decor pe aici. Eu i-aș recomanda să își țină în frîu excesele și să își canalizeze energia în creație.
Domnilor, nu aveți dreptate despre mine, nu am avut ”ieșiri” niciodată pe acest site. Dar nu contează această polemică dacă textele mele plac, dacă nu, bine. În realitate Virgil e mai aproape de adevăr, fiindcă azi am avut o zi foarte proastă dpdv fizic, și aș spune și eu ca Lucian Blaga ”dați-mi un trup voi munților”. Pe deasupra am și găsit un cui în pîine (scuze de off topic, e un fapt divers ca în Colecția lui AP Cehov, dar am pățit numai o dată în viață acest lucru ) și m-am speriat fiindcă era să îl înghit. Voi scrie poate și alte texte, și poate voi posta uneori și aici.
Cristina... că asculți părerile noastre sau nu... nu e treaba nimănui, doar a ta. Reacția ta însă mi-a amintit de vorba aceea cu Napoleon a murit, Einstein a murit... și nici eu nu mă simt prea bine! Nu știu ce părere ai tu despre propria ta persoană literară doar bănuiesc că este umflată ca o broască cu un pai înfipt prin care sufli niște cuvinte ca să o faci să pară mai mare. Părerea mea, no ofense...
O Doamne - de ce oare Bobadil îți place să arunci gunoaie peste ceeea ce știi că este pur și limpede și exact opusul a ceea ce scrii tu? Nu am avut întreaga mea viață, aproape jumătate de secol, nici cel mai mic orgoliu sau infatuare sau oricum vrei tu să îi spui. Legat de nimic, darmite de ceea ce am scris cu pretenții de literatură. Am fost conștientă și lucidă întreaga viață și țin minte absolut totul, repet, absolut tot, nu am greșit nimic. Tu chiar nu vezi că tu faci polemică și arunci insulte fără niciun moitiv? Tu chiar nu vezi că scoți fum fără să fi fost foc defel? De unde știi tu ce am gîndit eu? De data asta, ca întotdeauna, spun adevărul, ceea ce am spus mereu și pe siteul ăsta și pe altele, fiindcă mereu alții ca tine făceau atacuri la persoană asupra mea - așa numesc unii aceste lucruri urîte. Și eu am fost mereu o persoană pașnică. De ce îți imaginezi răul despre un om bun și modest? Citește comentariul tău fără perdea de mai sus încă o dată. E ca și cum spui aproape direct că eu am fost vanitoasă pentru ceea ce nu are valoare literară. Am spus de sute de ori că nu am fost și exact ăsta e adevărul. Degeaba fac abstracție de cei ca tine, că ei reapar mereu. Cum crezi tu că aș fi putut să fiu, orgolioasă cîănd evident textele mle așa zis literare nu sînt bune? Și nu sînt utile și eu îmi cunosc bine locul în societate. Țin minte totul, am scris poezii din 2006 și niciodată nu am avut vizitatori pe internet (decît foarte puțini) și aceștia nu au comentat decît foarte rar și nu le-a plăcut ceea ce am scris eu decît de cîteva ori. Cum naiba să fi fost orgolioasă? Eu am început să scriu din nevoia de a dărui ceva frumos celorlalți și nu am reușit. Atîta tot. Faptul că am mai scris, dar rar, și în ultimii 2-3 ani dovedește și mai clar că nu am avut niciun orgoliu niciodată. Pe facebook și oricunde altundeva toți au multe cărți publlicate - eu doar una subțire care nu a plăcut - și ei primesc sute sau zeci de aprecieri din partea altorea - poeziile mele sau gîndurile mele bune și frumoase, normale ca și ale lor, nu au aproape deloc aprecieri, și nici comentarii sau vizitatori. Cum naiba poți să mă acuzi că aș fost vanitoasă, cînd totul dovedește contrariul de peste 10 ani? Eu nu înțeleg defel de ce atîția mi-au aruncat cu dispreț ideea că aș fi fost vanitoasă (și altele dar mai ales aceasta) cu predilecție - deși evident eram o persoană singură și din clasa socială de jos, fără bani adică. Și evident eram un om inteligent, deci nu aveam cum să fiu vanitoasă. Faptul că eram inteligentă e adevărul obiectiv, nu vanitate, și recunosc că și alții erau și ei inteligenți, nu doar eu, se purtea dovedi. Sincer, nu înțeleg. Nu aveam cum să fiu vanitoasă, datorită împrejurărilor obiective.
Andule, pe Hermeneia nu se șterg penițele. Odată date ele rămîn așa. Cred că nu e nevoie să explic de ce. Vreau să îți atraga atenția că nimeni nu te-a invitat să fii aici împărțitor de dreptate. În același timp vreau să te avertizez că dacă vei mai abuza de dreptul de a acorda penițe îl vei pierde. Și ceva îmi spune că asta poate să usture mai tare decît a avea contul blocat.