Am uitat, dar cred că mă chema Eva
Ședeam singură pe o bancă
în orașul cu suflete pustii și case care putrezesc de vii,
îmbrăcată prea bine pentru o cerșetoare
și prea sobru pentru un clovn,
în orașul fără milă sau aduceri-aminte
unde actorii încă joacă tragedii seculare,
nesimțiți și reci,
așa cum se cade pentru orice maestru
care nu-și judecă adepții.
Ici-colo cădea cîte o mînă, cîte un picior,
mai flutura vreo fustă roșie,
preoții acopereau cu sutana lor copiii,
se numărau apocalipsele și copacii care se uscau peste noapte.
După ce am murit fără voie,
după ce nu mai puteam lupta pentru bucuria vieții celorlalți,
după ce nu ne mai puteam bucura la gîndul fericirii altora
și nu mai eram ochii și urechile lui Dumnezeu
și nu mai eram înfrățiți cu iarba plină de miresme de sîn de fecioară,
ne-am trezit fericiți că existăm
pentru ca pămîntul unde ieri și azi vorbesc din fuse orare diferite
să rămînă rotund în atlasele școlare,
clipă de echilibru a eternității,
fiindcă eternitatea e necesar să existe dincolo de oameni.
După ce am înviat fără voie
ședeam singură pe o bancă
între oameni care uitau mereu de cîte ori au murit,
mă gîndeam ce privilegiu e să știu că totul e frumos
și mai ales o frunză prin care răzbate soarele
cît timp e crudă înainte să îngălbenească,
cu nervuri tot mai subțiri și celule descifrate la microscop
atît de magnific construite și simetrice și egale,
acea frunză care va să cadă,
în lumea în care zeul nu va fi nicicînd cunoscut de oameni
sau omul nicicînd cunoscut de zei.
Comentarii
Numărul de afișări
Penițe
- Nu poți acorda decît o singură peniță unui text. Fie de aur, fie ruginită.
Cine a acordat penițe ruginite
Acțiuni
- Pentru a putea publica un text aici trebuie să îți deschizi un cont pe Hermeneia.com
mai minuscule este o exprimare agramată... tot mai minuscule... este o persistență într-un agramatism fără niciun fel de licență poetică. un fel de tot mai infinit, sau tot mai nevăzut etc etc. apoi... eternitatea e necesar sa existe dincolo de oameni? god! nu mai trimite nimeni texte la șantier pe aici?
domnule bobadil, sincer mi se pare straniu că ai remarcat exact cuvîntul minuscule pe care tocmai voiam să îl schimb, fiindcă oricum nici mie nu îmi plăcea și nu prea se potrivea în poezia mea. Voi modifica acum. Ceea ce mi se pare ciudat e că tu consideri textul bun de șantier sau demn de peniță neagră doar pentru acea afirmație despre eternitate. Poate că ar fi trebuit să spui mai clar că poezia nu îți place sau că e proastă în ansamblu.
Mie mi se pare fain textul. Este cursiv, are o poveste gândită și construită și nu abundă în stereotipii. Unele idei pot părea platitudini. Eu, personal, nu am o problemă cu versul despre care vorbește Andu. Mă rog, presupun că e o chestie de gust.
Cristina, e normal să fii sensibilă în legătură cu opiniile exprimate pe un text de-ale tale. Indiferent cum sunt exprimate. Dar relaxează-te un pic. Până la urmă suntem doar o mână de rătăciți care-și dau cu părerea, nu ești la tribunal. Bobadil e un pic așa între troll și hâtru (părerea mea Andule), dar de obicei are intenții OK și un ochi bun. (nu vorbesc despre celălalt :) )
Îmi pare bine că ți s-a părut fain. Uneori privesc frunzele și mă minunez. Bobadil nu mă deranjează, dar mă intrigă puțin. Închin o șampanie imaginară în cinstea lui și un pahar cu must negru în cinstea ta. Numai bine!