Eu nu sînt fluture

Am ochii foarte triști și mîinile foarte albe.
Copilul meu se va naște fericit.
Peste pîinea pămîntului va cădea ștergarul cerului,
botezul fiului meu între oamenii care ca și mine iubesc
munca și patria, bucuria de a dărui, frumusețea de a fi om,
sfințenia brazilor înalți, apele care susură, sămînța vie din brazdă.
Peste lacrima durerii din trup va cădea cîntecul,
acela nevăzut scris pe un portativ vîrstat de stele.
Pentru noi plouă adeseori mult,
cineva adună în corfiță albăstrele și le răstoarnă pe pat.
Cînd îmi privesc copilul în ochi sînt tot mai mică,
sînt tot mai caldă și am o casă a mea
cu sobă și jucării,
cu geamuri simple prin care seninul intră cu totul
după ce copilul meu șterge aburii.
Toate florile au căzut între noi doi și sîntem împreună.
Copilul meu se joacă cu degetele mele fără să le numere.
Pentru el sînt tot mai multe în timp ce le atinge.
Ca și mine și el s-a născut fericit.
Comentarii
Numărul de afișări
Penițe
- Nu poți acorda decît o singură peniță unui text. Fie de aur, fie ruginită.
Cine a acordat penițe de aur
Acțiuni
- Pentru a putea publica un text aici trebuie să îți deschizi un cont pe Hermeneia.com
OK Cristina... întâi vreau să-ți spun că, overall... mi-a plăcut poemul... are așa, un aer de mamă care nici măcar nu știi dacă e mamă pe bune sau doar se preface de amorul artei...
Dar negreșit mi-a plăcut copilul meu se joacă cu degetele mele fără să le numere... o zicere pe care o iau cu mine din acest poem și pentru care dau aici o peniță de aur... nu cred că se poate găsi ceva mai diafan decât această zicere a ta...
În rest poemul este prolix și diluează mesajul în prea mult discurs.
Este doar părerea mea, desigur.
Mulțumesc Bobadil, da, cei mici se mai și joacă cu degetele noastre, exact la asta mă gîndeam, la miracolul care pentru ei este ceea ce pentru noi e numărat și bine cunoscut. :) În poezia asta sînt și eu copil.