Îmi vine tot ce n-a venit când trebuia să fi trăit, îmi vine-așa, nitam-nisam, cum cade frunza de pe ram, să mă fumez fără nesaț și să m-alint ca cioara-n laț. Îmi vine-așa, ca o perdea din tul, brocart ori catifea cu falduri rare, dar adânci, îmi vine-așa să-mi dau un brânci, să cad de sus, să mă lovesc de-un potpuriu avocățesc despre ce am și ce-am avut, despre ce n-am sau am pierdut, despre ce știu și ce nu știu, despre culoarea pământiu. Îmi vine să mă rog la ulmi să mă arunce înspre culmi, îmi vine să mă rog la fagi să-mi fure fragii din desagi, îmi vine să mă rog la brazi să-mi spună ieri cum va fi azi, îmi vine să mă rog la plopi să mă îngroape-n două gropi. Îmi vine-așa, ca un cearșaf mototolit și plin de praf, să mă afund în lan de grâu ori să m-ascund ca piatra-n râu, îmi vine să mă nasc din nou ori să mă pierd la cazinou.