imaginea utilizatorului elena katamira

poezie cu om și copac

am găsit cel mai singur copac din univers aș zice 
universul meu avea câțiva metri pătrați 
se ducea în sus și cobora la vale uneori și uneori 
era întins ca o câmpie fără stăpân, nelucrată, sălbatică, de vânt 
mi-am zis copacul asta o fi aici pentru mine, ce să fac oare cu el 
ce să îi spun, cum să-l ating, să-l privesc, să-l numesc, să-l iubesc 
ca să-i împlinesc menirea 
era roșu, crengile lui fără frunze păreau venele aerului în care se aruncase ca un strigăt parcă, era singur mai ales 
el și eu înmulțindu-i singurătatea, lipită de el, neînțelegând 
cine și de ce ar fi născocit un așa decor

fiecare om are un copac destinat, da ce trist și neinspirat și adevărat e sfârșitul acestui poem 
o cutiuță la capătul universului ăluia mic sau foarte mic 
e tot ce rămâne

 


Comentarii

Numărul de afișări

1901

Penițe

- Pentru a putea acorda o peniță trebuie să fii logat și să fi introdus cel puțin un comentariu sub acest text.
- Nu poți acorda decît o singură peniță unui text. Fie de aur, fie ruginită.


Cine a acordat penițe de aur

Ottilia Ardeleanu

Acțiuni

- Pentru a interacționa cu textul trebuie să fii logat.
- Pentru a putea publica un text aici trebuie să îți deschizi un cont pe Hermeneia.com