uitasem timp de câțiva ani
starea de bine se face viperă peste noapte
și te mușcă de inimă
tocmai la soare-răsare
ies din casă ca și cum aș ieși din mine
privesc prelungirea cuvintelor
în întrebări fără răspuns
mă aplec
îmi apuc setea de umeri
o afund cu pletele în Dunăre
ea se răsucește încet
mă privește în ochi
„văd în tine soarele... îmi spune
nu-ți fie frică! uneori
Dumnezeu se prelinge în oameni”