Plăteşte cu o bancnotă mare. Face taximetristului semn că nu vrea restul. Coboară şi lăsă portiera întredeschisă. Şoferul vrea s-o închidă. Îl roagă  să aştepte. Sunt în dreptul unor porţi înalte, de acces nepietonal, bine lucrate şi întreţinute, ale unei clădiri care este ascunsă de ziduri masive. Clientul are o statură zveltă, la vreo patru zeci de ani, ţinută perfectă, îmbrăcat la patru ace, într-un costum elegant, negru. Pantofi negri, bine lustruiţi şi restul la fel de bine pus la punct. Îşi scutură de pe rever un fir de praf inexistent. Aşteaptă în picioare pe marginea drumului. După un timp şoferul încercă să închidă din nou uşa pe unde ieşise clientul şi acesta îi face iar semn să aştepte  strecurându-i o altă bancnotă. Se repetă lucrurile de un număr oarecare de ori. Şoferul începuse déjà să se plictisească şi să devină nerăbdător. Dar plata era consistentă. Clientul stă pe marginea drumului indiferent. De undeva din spate se aude vag motorul unei maşini. Îi face şoferului semn să coboare arătându-i o nouă bancnotă. Acesta deschide uşa, coboară de la volan, ocoleşte taxiul prin faţă, ia banii, se întoarce şi tocmai când se pregătea să reintre la volan, cealaltă maşină care venea din spate, îl face praf. Clientul priveşte scena implacabil. Scoate un pachet de bancnote neîntrebuinţate  din care lipseau doar câteva.  Îl pune pe marginea drumului, e păcat să nu le mai folosească cineva.  Şi în timp ce şoferul ucigaş se aproprie în fugă cu părul vâlvoi, clientul ocoleşte taxiul prin spate, traversează şoseaua şi intră printr-o portiţă (mascată) pentru pietoni spre  eventuala clădire care se află în spatele zidurilor masive.  De unde nu a mai ieşit niciodată.

Cineva care a privit scena de la distanţă dar cu mare atenţie şi claritate, afirmă că nici vorbă să fi existat un client. Şi se miră că taximetristul, în loc să închidă dinăuntru uşa din partea sa dreaptă, a ocolit prin faţă maşina şi s-a întors să se urce la volan…