• Manolescu   bobadil   24 Mai 2017
    Moșule, pe tine chiar te mănâncă-n cur
    la textul   Despre identitate

  • kyara + hinoki = love   hialin   24 Mai 2017
    Am tot dat târcoale acestui text așa cum am făcut și cu "Hinoki" și m-am tot retras pentru că mi se pare greu de spus ceva despre ele. Ambele încorporează câte un cuvânt/termen japonez care se vrea temă centrală și ambele au un soi de cumințenie sau smerenie (nu neapărat în sens religios, cât spre atitudine umilă, spășită). Altfel, nimic de zis. Au lirism și imagini poetice în sensul clasic.
    la textul   kyara

  • partea a doua e cam cu pompă   hialin   24 Mai 2017
    Partea a doua e cam greu de urmărit. Când trebuie să faci o schemă a frazei ca să înțelegi ce ai citit, începi să vrei să dai click spre altă pagină. Pare un pic făcută să epateze. Zic și eu nea' Gorune, nu te supăra matale și pe mine acum.   
    la textul   Despre identitate

  • fain   hialin   24 Mai 2017
    Îmi place cum curge textul, în general un conținut încărcat de idei destul de faine. O singură imagine nu se potrivește în mintea mea: "ni se pun etichete / pe borcanele de cafea /pe brichete / pe cremele de față / pentru ca sunt din sticlă" - cauzalitate de aici, se pun etichete "pentru că". Nu are sens, e prea puțin să justifice prezența lor. Mai mult, continuarea  "acum, / corpurile noastre sunt din sticlă" pare cumva o trecere forțată între idei.  Aș mai avea niște mici observații legate de "pentru ca sunt din sticlă" (o mică omisiune la diacritice) și la forma verbului "a diseca" ( "liniștea diseacă aerul"), despre care cred că este "disecă".  Per total, un text bun, care are "coloană vertebrală". Părerea mea :)
    la textul   halucinogen

  • Ce-i, pşpirică?! Te-a bătut   Sixtus   24 Mai 2017
    Ce-i, pşpirică?! Te-a bătut prea tare tăticu, ai început să bâzâi şi-i ceri ajutorul lui Nenea Virgil? Ca şi când n-ar avea altă treabă decât să se pună la mintea ta! De acum încolo nu o să-ţi mai răspund. Te voi trimite la xkcd, că tot nu te-ai prins cine e. Nici nu m-aşteptam cu aşa zisa ta „cultură” care nu se ridică nici pân-la genunchii broaştei.
    la textul   Despre identitate

  • Celestinule, eu nu mai scriu   bobadil   23 Mai 2017
    Celestinule, eu nu mai scriu nimic sub textele tale de acum încolo pentru că ești lipsit de respect și corectezi textul exact acolo unde eu te comentez. Asta e cam așa, ca o flegmă, pentru că... până și neuronul tău poate pricepe... comentariul meu rămâne fără obiect  
    la textul   Noaptea ţinea vântul în poale

  • Gorune, ăsta e ultimul meu   bobadil   23 Mai 2017
    Gorune, ăsta e ultimul meu avertisment către tine. Dcă vei continua să îmi servești pe aici asemenea căcaturi, eu te voi decădea din drepturile pe care le ai automat la mine de om deștept, rafinat și... cultivat! Mai postează încă o singură mizerie ca asta și apoi să vezi cum ne dă Virgil pe amândoi afară de pe H ! Și nici măcar nu o să putem să ne lamentăm ca Frederico...
    la textul   Despre identitate

  • Mulțumesc Bobadil, da, cei   Cristina Moldoveanu   23 Mai 2017
    Mulțumesc Bobadil, da, cei mici se mai și joacă cu degetele noastre, exact la asta mă gîndeam, la miracolul care pentru ei este ceea ce pentru noi e numărat și bine cunoscut. :) În poezia asta sînt și eu copil. 
    la textul   Eu nu sînt fluture

  • multumesc bobadil promit ca   Celestin Antal   23 Mai 2017
    multumesc bobadil promit ca incep sa ma inscriu la grupa pregatitoare, offf incep cu bastonasele,soarta!.
    la textul   Noaptea ţinea vântul în poale

  • xkcd: ideea ta este atât  de   Sixtus   23 Mai 2017
    xkcd: ideea ta este atât  de tâmpită încât nici măcar nu e grşită
    la textul   2.TQM (Total Tehnical Management), reclamă şi manipulare.