Comentarii recente

mulţumesc de trecere Adrian, era şi timpul să scriu altfel, abia acum înţeleg schimbarea.

Am recitit comentariul, aveam câteva erori, le-am modificat, dar era prea târziu. O să postez aici varianta sa finală (dacă se poate şterge prima variantă a comentariului, ar fi perfect). Diferenţe mari, tematice, nu sunt, dar unele de nuanţă, da. Deci: Preambul: ...Numărul tuturor partidelor posibile de şah este mai mare decât numărul atomilor din univers. Având acces la cele mai performante calculatoare [cel mai performant calculator = 3400 putere de joc --> campionul (uman) mondial actual, Magnus Carlsen = 2850+], până azi, au fost "decodate" orice finaluri de maximum şapte piese (14 - ambele tabere). Cu alte cuvinte, există o dată de bază în care orice poziţie care are 14 piese pe tablă (inlcusiv regii) este decisă (obiectiv!) de inteligenţa artificială. Până azi, doar o singură mutare iniţială a albului (!) a fost calculată în orice variantă posibilă (şi a fost dată ca pierzătoare), anume h4. În 1997, meciul Deep Blue (calculator)  - G. Kasparov (câştigat de D. Blue) a fost considerat începutul dominaţiei inteligenţei artificiale asupra omului în orice domeniu (cucerirea minţii şi a spiritului). ....De ce acest preambul? Pentru că mi se pare imperios neceseară înţelegera complexităţii şahului, către esenţă textului: respectiv, o maieutică pragmatică, actual-socială, reprezentativă naturii noastre (omului-pământului şi omului-ideii) şi totuşi atât de externă oricărui context/ grad social, adică atât de îndepărtată de particular, deci foarte apropiată de universal. O maieutică în cadrul căreia decizia bazată pe întrebare este un arbore (decizional) de o mărime inimaginabilă (şahistică), iar urmările fiecărei decizii reprezintă alţi arbori la fel de imenşi, având, la rându-le, crengi decizionale. ...Mi se pare un text a cărui miză este independentă de noi, dar care, totuşi, ne caracterizează atât de mult... Altfel spus şi în alt ton (ludico-comun), e ca atunci când se vobeşte de mere, mărul face pere, dar are gust de mere. Şi nici cel care gustă şi nici cel care nu gustă nu au dreptate, dar sunt foarte aproape de adevăr. Altfel nu ştiu cum să explic înţelesul (final) şi gustul acestui text. Un gust de mere-pere, evident. De copac... aş vrea eu. ....Este un text inteligent: aparent ludic, aparent banal, aparent "moromeţian", aparent satiric, aparent filosofico-cotidian. Dar, pentru mine, este un text pur filosofico-etic, care ridică întrebări etice şi răspunsuri morale, ceea ce construieşte axa sa (a textului) axiologică, iar faptul că nu are orientare (context) nu face decât să multiplice exponentul mizei. Păcat, păcat că acest text nu va fi (îndeajuns) motivul unor polemici. Eu mi-aş dori.  ....Felicitări   (e4)

Nu cu mai mult de 4-5 texte de proză în urmă, am publicat un text sub numele de "Poveste de București", care face parte dintr-un roman, abia scos de sub tipar, anume "Crini pe o felie de pâine". În acel roman, (și implicit în textul meu Poveste de București, publicat nu demult pe Hermeneia) apare același nume ca aici, adică Eli, ca o prescurtare de la Eleonora. Desigur, v-ați fi putut inspira (în textul de mai sus) din ceea ce am publicat aici, pe Hermeneia, însă nu e numai atât, nu-i așa? Romanul meu începe de fapt foarte simplu (citez eu, dacă nu ați binevoit a cita dvs., din sursele dvs. destul de incerte) "Eu sunt Eli. Sau Elia. Adică Eleonor, după cum îmi spune sărmana de mama."  Vedeți dvs., eu nu am început romanul așa după cum (cu adevărat) vă amintiți dvs., adică așa cum am aflat mai sus, anume "Numele meu este Eli", ci puțin altfel, dar ASEMĂNĂTOR, așa CUM CHIAR DUMNEAVOASTRĂ ați MENȚIONAT, din ce sursă, nu se poate ști (încă). De fapt, nu mai țineați minte exact începutul, deși ați știut bine despre ce era vorba în roman, după cum ați menționat în ceea ce ați citat nițel mai sus.  Apoi, ce asemănare, vedeți dvs., ce "coincidență" bizară între debutul romanului și felul cum ați început textul dvs., adică nițel pe același făgaș, oare s-ar putea ea explica? A doua coincidență să fie aici, imediat după prolog? Același început și pentru textul dvs. și pentru romanul meu? Nu întărește aceasta oare ideea că sunteți la curent cu romanul pe care tocmai l-am scos de sub tipar și care nu (prea) avea cum să ajungă deja în mâinile dvs.? Să mai insist cu al treilea, al patrulea semnal că textul dvs. are legătură cu romanul meu abia scos de sub tipar? Că se regăsesc anumite repere din roman și în textul de mai sus? Asemănări în plan de idee? Vagă, dar existentă, cu o trimitere certă? Problema însă e alta, doamnă LisaClara, e clar că dvs. ați preluat un nume asemănător cu al meu (Iulia Elize, dar și Lisabeth) și mi-ați parodiat (de asemenea) și pesonajul (Eli), din romanul pe care tocmai l-am publicat, ceea ce nu ar fi un lucru prea rău, dacă mi-ați putea menționa, cumva, cum anume ați intrat în posesia textului (având în vedere că acela nu apare încă în librării sau în mediul on line, adică nu este încă la dispoziția niciunei rețele de distribuție)? Chiar dvs. v-ați exprimat, cât se poate de clar, că era vorba de un text personal, să însemne aceea că ați procurat cartea mea prin mijloace mai puțin ortodoxe, sau pe care eu una nu le pot înțelege? Vă reamintesc, este vorba de o carte pe care abia ce am publicat-o, cum ați fi putut-o parodia, în felul în care ați făcut-o, din moment ce eu una NU am pus-o încă la dispoziția vreunei rețele de distribuție, care să o așeze în mediul public? Pusă în situația de a nu primi (încă) niciun răspuns la nedumeririle mele, mai ridic încă o dată problema la fileu: De unde cunoașteți dvs. textele mele, citez, "personale", anume cum ați avut acces la un text scris de subsemnata încă neaflat în vreo rețea de distribuție? Cine v-a pus, de fapt, la dispoziție textul pe care abia l-am publicat, astfel încât să reușiți să scrieți pe marginea lui?  În caz că nu doriți să îmi răspundeți aici, o puteți face pe "lisabeth.ro at gmail . com", să știți că aștept răspunsul dvs. cu interes maxim. Sper să îmi răspundeți, fie ici, fie colo. Cred că așa se cuvine, nu e oare așa? Aștept, așadar, lămurirea dvs. Și chiar sper (poate cu inocență) ca aceasta să și apară.  

Pare-mi-se c-am mai citit textul, dar în alt spaţiu inter-social. Mi-a plăcut. Titlul e inspirat. Salutări, Cozane!