Tiptil se cuibăreşte sub gene toamna asta
Strivindu-mi orizontul c-un verde alterat,
Pe irişi mă împunge, (cum pe bogat năpasta)
Ducându-mă-ntr-o rară cădere în păcat.

Căci şi eu o râvnesc, c-o patimă nătângă,
Furându-i din artere culori de zinfandel
Hoţeşte, mă prefac în prunc ce dă să plângă
Sătul să sug din ploscă licori de muşeţel.

Trecută este vremea când, poate din ruşine
Mai refuzam o ciorbă, o duşcă, un pişcot...
Decât să-mi curgă-n ochi un jind acut, mai bine
Înot în vâna toamnei cu nerv de caşalot.