încă mi se pare că bătrâneţea
este o iluzie a ochiului
obosit de somn
pe cerul din vis cineva risipeşte
strălucire peste lume
cum aruncă din avioane
pungi imense din plastic pline cu apă
peste pădurile incendiate
atunci spaima se topeşte în oase
şi nu-i nici o mână să adune
deşertul din suflet
poate dimineaţă vor bate
în cuie viaţa deasupra mea
şi nu ştiu dacă o să sfîrşesc cu adevărat
tot ce am început să visez
Poezie:
Comentarii aleatorii