ai simțit vreodată cum te stingi prin oraș ca un autobuz cu geamuri zgâriate,
tras la depou într-o seară ploioasă de martie ?

un șofer grăbit să se despartă de cabina banală
butoane pentru râs plâns și alte necesități
uși scrise cu graffitti
un depou plin de câini vagabonzi
oricine le poate fi mamă
au nevoie de ceva cald
mirosul imposibil de schimbat al ființei le e străin
i-aș iubi dacă ar aștepta să le dau din palmă șiraguri ...
lăsând să treacă toți sacii de carne spunând : cina mea nu a venit încă

stau uneori cu spatele ghem abia suflând până totul se topește în mine
sunt un nod în lumină
în suflet cu ciorapii rupți
cineva m-a lovit pe întuneric
indiferența nu privește în față ci pieziș inoculându-mi această frică inocentă
de oameni de autobuze de câini
și străzile înguste vene obturate fugi
e atât de greu să fii femeie
să trăiești obsedată de ecograf
de cancerul la sân
sa fii o ușă deschisă de îngeri cu sindrom down
îmi vine să fug în alt timp
When I am laid in Earth
iubirea mea pentru tine va rămâne un kōan așa cum e
istoria femeilor aparent fără echilibru în sentimente și fără demnitate îmbrăcate în alb
sakura, sărbătoarea florilor de cireș, e un fel de seppuku
smulse din rădăcini diferite, seppuku și sakura au literele existențiale comune
o-nveșmântare cernită a clopotului la început de primăvară
copaci în kimonouri înroșite de dragoste
fructele nu sunt albe și nici florile vorbind despre pasiune pe valea vulcanilor
cireșul cel bătrân îl învăța pe cel tânăr cum să-și ascută dorința până va deveni o tijă de oțel
îl învăța să caligrafieze litere sub frunze pentru dimineața când majestatea sa avea să-l primească
trebuiau să se încline în același moment, fără greș
să-și îndesească soldații pe ramuri scut altaic
cireșul cel tânăr era emoționat, în munți erau doar ape aerul tare mănăstirea și uneori o potecă
se ruga să plouă ca nu cumva fața lui să nu fie primenită
își încordă spinarea, închise ochii și așteptă. strânse din sprâncene până apăru o cută
apoi o picătură
o singură picătură de sânge
fiule, litera scrisă astăzi în palma ta va deveni într-o zi mătase
unii o înoadă ca pe-o pungă de aur însă de vei face face asta va cocli iar fructele tale nu vor mai ...
și au trecut anii împăratul găsi o altă alee iar cireșul
despre unii spun că l-ar fi iubit în taină își smulse rădăcinile și se târî să moară departe în locurile de unde venise
o ceață purpurie așezându-i-se pe brațe
pământul sub piele îi coagulă suflarea în boabe mari negre ca o mușcătură de șarpe
didona regina catarginei din cartea tatei de latină a fost singurul samurai femeie
pe care l-am cunoscut în istorie dincolo de munții Japoniei
e atât de tragică moartea ei după plecarea lui aeneas
poate că rolul bărbatului în viața femeii e doar de trecere
o punte ivită din pământ să se agațe de zidurile ei până când va înflori a cântec apoi a noapte
a cântec spre moarte

didona e un cireș negru plecat să-și urmeze în toate lumile iubitul ...